Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Nimeni nu are motiv sa ma injure

2 min lectură·
Mediu
Pentru cei care spun ca subsemnatul nu stie sa-si vada interesul propriu, trebuie sa precizez: interesul meu este sa duc pina la capat cercetarea, adica sa-mi mintui harul. In restul problemelor, care tin de teoria stiintifica, de teorema, cu alte cuvinte, care tin si de descoperirile mele: mediatizare, integrare in sistemul sanitar, premiul Nobel, aceste probleme nu se inscriu in interesul meu, ci in interesul nostru; tradus liber, tin de interesul national. Acum, dupa ce am demonstrat ca acest adevar este adevar, pot dormi linistit: nimeni nu are motiv sa ma injure. Postez acest text pe net, deoarece, vreau sa redau pacea sufleteasca celor 2 -3 persoane care au considerat sau inca mai considera ca eu, prin faptul ca amintesc, din cind in cind, mediei din RO, caci nu mostenesc pamintul, imi fac reclama mascata. Nu domnilor, nu doamnelor, jurnalistii, cit si reporterii, trebuie sa faca ceea ce deontologia le cere; printre altele, de exemplu, sa informeze corect si la timp opinia publica cu stadiul in care se gaseste cutare sau cutare cercetare, fiindca si noi, oamenii de stiinta, fiindca si noi, oamenii de cultura, contribuim la pomparea laptelui in tita bugetului, pe care Domniile Lor n-o lasa din gura decit in timpul somnului. Si cu asta, basta! Savant gheorghe Sarbu __ Cabinet gh Sarbu Website: http://www.sarbu.ro Tel. : 0742 - 139999
002706
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
222
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

gheorghe Sarbu. “Nimeni nu are motiv sa ma injure.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gheorghe-sarbu/jurnal/1792238/nimeni-nu-are-motiv-sa-ma-injure

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.