Poezie
glas cristal
2 min lectură·
Mediu
cu glasu-mi vanat strig spre-a cunoasterii soapte
si parul de carbune imi urla parca-n noapte.
e rece-a ta privire cand a le mele buze moi
te mangaie si vor sa ramanem pe veci intipariti in noi.
e liniste si ura intre doua stanci de gheata
dar cand vii in spatiul meu stiu ca totul prinde viata
si sufletu-mi curat dar poate inca neinteles
vrea sa prinda unda apei si sunetul in al lui Eres.
un cerc patrat mi-e poarta spre intelepciune
dar ochi stralucitori ca de aprins taciune
imi spun de cheia ce in veci n-o voi gasi
decat daca vreodata timpul voi incerca a parasi.
sa ies din starea de minus in starea de plus
sa vreau sa inteleg totul de jos in sus
sa ajung la tine ca o ultima treapta
si atunci mi se va deschde a intelepciunii poarta
sa ne iubim in amurg cand eu sunt lumina iar tu noapte
sa fie atunci tot un murmur de gandire si fapte
sa ma descoperi ca pt prima data
sunt oare frunze ce cad in geam si doar picaturi de apa?
sunt ploaia rece, zbuciumata?
sunt demonul care cantam cu glas de inger invierea?
sunt intuneric si nu simt ca si in mine a ajuns placerea
........................................................
se pierd in neant o seama de cuvinte crude
se pierd in lume dar pentru el plutesc
se crede ca nu e deajuns in a spune
te iubesc.
23-06-2004 43 accesari 0 comentarii
013165
0
JL