Pasi...

Pași… Mai întâi am plecat privirea am întors-o pe dos ceafă în ceafă. º n-a fost o deschidere către aorte ci o plecăciune în fața rănilor ¹ timpului sărac ce ne vindecă și ne îmbătrânește ² vedem ce este mai jos de sărăcie nudism în Eforie Sud pulă vărsată-n demisec muțeală serios de amnezică ploaie infernală de “necshti” ³ ochiul reptilianului în geam tresărire neplăcut de hilară Un pas înainte pentru Unul Doi pași înapoi pentru Doi Niciodată trei ºº pentru Cristi note de subsol… º te întrebi din când în când ce mai fac? de mă privești și-mi zărești spatele îndepărtându-se, nu te sfii să-l săruți … ¹ available for love in the next future?.. not ² celulele mi se ofilesc și odata cu ele senzația real obiectivă a ce am trăit “vreodată”. O sinapsă dispare, o amintire moare. Nu e bine înmagazinată pe undeva “pe acolo” așa cum ne place să credem. Acest proces al uitării, mereu senzația de nou, ne ajută să tânjim mai ușor… “bancu’i vechi, da’ prostu’i nou.”. cum ziceai că te numești?... ³ nu aveam multe. Acum aproape că nu mai avem nimic. Dar e normal, nu? Așa se întâmplă mereu până… ºº parcă cu fiecare pas pe care îl facem în evoluția noastră ne îndepărtăm mai mult unul de celălalt. În ritmul ăsta e imposibilă izvorârea unei entități comune… am mai sărăcit cu o trăire…