Poezie
Veronica
1 min lectură·
Mediu
Răsuflu greu și abătut,
De cât mi-am plans durerea
Fiindcă tot timpul am crezut,
Că tu îmi dai puterea.
Iar tu pe mine m-ai rănit,
Fără să vrei tu oare?
Oi fi crezut că ai glumit,
Tu ști ce rău mă doare?
Nu sunt capabil să mai trec,
De greaua suferință,
Și oare cum să mai petrec,
Când nu e cu putință.
Si fără tine sunt pierdut,
În lumea asta mare
Și totu-mi pare neștiut,
Și inima mă doare.
În fața ta eu tremur tot,
Căci tu ești Veronica
Și fără tine numai pot,
Ca să mai scriu nimica.
Și doar o clipă de-aș putea,
Să te iubesc cu dor,
Că tu ești muza, floarea mea
Și fără tine mor.
În fața ta eu tremur tot,
Dar ție nici nu-ți pasă
Că fără tine numai pot,
Durerea mă apasă.
Și acuma-s trist și adormit,
De plânset și de dor,
Și morții pare că-s sortit,
Căci veșnic te ador.
001.183
0