Poezie
dog’s heart
șarikoviada
1 min lectură·
Mediu
important e să te ridici pe 2 labe
posterioare
să bâigui câteva sunete
de exemplu a-bâr a-bâr a-bâr-valg
să fii talentat ca poligraf poligrafovici șarikov
și poate
vei fi recunoscut după cuvintele
apucate de spate și aruncate în etuvă
după geaca de piele și naganul de comisar
îmi place în ghilimele personajul acesta
întruchiparea proletariatului mondial marxist-leninist
biped cu ceva-ntre picioare
agheasmă din votcă și ranga în mâini
de multe ori m-am întrebat dacă el și-ar fi putut depăși condiția
or animalele pot fi dresate și făcute să gândească
poate să-l așezăm la volanul națiunii și să-i spunem bravo
la fiecare lovitură de băț pe coloana vertebrală și ca boii vom trage carul departe
poate să-l punem mașinist pe locomotivă
cu viteză ne va duce cu trenul departe
între două coperți pe o sută douăzeci și opt de pagini
se conturează imagini, vise, mesaje printre care
și acest poligraf poligrafovici șarikov
ce ne va duce departe
dar unde?
002.680
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Potyng
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 158
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
George Potyng. “dog’s heart.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-potyng/poezie/81561/dogs-heartComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
