Poezie
Inger decazut
Poveste
2 min lectură·
Mediu
Am sa va spun o poveste.
Scriam si in timp ce
ultima seara din an sosi
m-am indragostit
de cerneala ce se varsa insangerata pe foaia
taiata din copacul unei vieti de zeu,
Priveam literele si imi inchipuiam ca sunt in Rai,
ca vad ingerii ingenuncheati in fata Luminii.
A durat doar o clipa
pana sa privesc in jos si sa observ muntele
pe care murise un inger... cu timpul sau,
Un inger decazut ce tinea in mana vantul nemuririi,
invins de timp, vesnic dusman.
A durat tot o clipa pana sa imi dau seama ca
ingerul era pe munte, in lumea pagana nu datorita
pacatelor
ci a dragostei pentru o fata cu chip de lumina,
zambet de soare si privire de stele.
In timp ce ultima seara din an se apropia de sfarsit
ingerul statea intins - ca mort -
pe varful muntelui ridicat din pacate umane,
nepasator la strigatele mele ragusite,
iar eu, biet visator aflat la poalele muntelui ce
omora un inger,
plangeam cu lacrimi de sete de lumina
strigand vorbe fara inteles,
chemand ingerul sa invie.
Minunea a fost cand, in ultimul minut
al ultimei seri
al ultimului an
al ultimului secol
al ultimului mileniu
al ultimei clipe
muntele ramase singur,
iar varful lui patat cu picaturi de sange
- sau sa fi fost lacrimi de inger? -
imbraca o haina de lumina.
Strigatele mele se pierdura in neant,
Lacrimile nu isi gasira locul pe pamant,
Intunericul inceta sa vina
si noaptea se transforma in zi,
Iar el, ingerul decazut,
privi lumea in care a trait
ascultand - fara ca visatorii sa fi stiut -
strigatele de ajutor ridicate de ei
impotriva demonilor cu sange de otel.
003498
0