Poezie
Poem de viligiatură
1 min lectură·
Mediu
Astăzi am să scriu pe coala nopții
un poem gândit într-o altă viață.
Ca niciodată și ca întotdeauna
va fi vorba despre dragoste și despre dimineață.
Era o dimineață de august aceea,
și mă durea capul, simțeam undeva o rană
și aveam o insistentă senzație de minus.
Ce frumos începuseși dragoste sărmană!
Îmi aduc aminte de dinții ei.
Erau galbeni și aveau ceva din perfecțiunea unui știulete de porumb.
Șoldurile erau vagi
și sânul abia cât un bumb.
Era tot o dimineață de august aceea
Când sărutările noastre au devenit comune ca niște bani
Ei, dar cât te poți iubi cu o fată
Care e țărancă și n-are decât paisprezece ani!
007.894
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Geo Dumitrescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 111
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Geo Dumitrescu. “Poem de viligiatură.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/geo-dumitrescu/poezie/14005588/poem-de-viligiaturaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
