Poezie
poem
timid
1 min lectură·
Mediu
mă simt un poet puternic
feminină
am scos din zid o ușa de hotel
nici șoldurile nu-mi mai sunt la fel
cuvintele stârnesc și latră
caravana trece
un liliac momește întunericul
cu o bucată de zi acoperită
ca un pirat
bărbatul acuză
peste buzele mele
preinfarct
în spatele inimii
crește un soare-embrion
contre-jour
vina hăituită se înjunghie singură
ca o nevastă credincioasă de japonez
efect optic
magie de succes
aplauze de undeva
din palmele străzilor cu ciudați
bărbatul nu renunță la actorie
eu nu renunț la adevăr
un sărut pe frunte
negru si rece
ca un bot de câine sănătos
îmi usucă sînii pe dinăuntru
cer adapost marelui Somn
visul se deschide greu
scârțâind
ca o poartă nedeschisă oricui
cortina cade pe spatele meu
cu sângele în gură
scriu în gând
nu strig în somn
să nu-l sperii.
Gabriela Gergely
001.667
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gabriela Gergely
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 140
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriela Gergely. “poem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriela-gergely/poezie/84120/poemComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
