Poezie
Ploaia mea
1 min lectură·
Mediu
Ploaia mea,
te rog, iubește-mă pe mine,
cînd îți zîmbesc, perfid, prin lacrimi și suspine,
te rog, lovește-mă din plin, cu picături divine,
să mă găsesc, cutreierînd, din nou păduri străine.
Ploaia mea,
te rog, topește-mă în zorii nopții,
cînd rîd, falsînd, ca prostu-n gura morții,
te rog... aruncă-mi viața-n umbra porții,
ca-n roua dimineții, s-o calce iar cu toții.
Ploaia mea,
te rog ascunde-mă de lume,
să nu-mi mai ardă, astăzi, nici de glume,
te rog, șterge-mi întreg veninul de pe nume,
să nu mai pot eu nimănui, nicicînd, nimic a spune.
Ploaia mea,
te rog stinge-mi din suflet focul,
cînd prin nămeți alerg, fără să-mi iau cojocul,
te rog, sfîrșește-mi azi și pentru mîine jocul,
cînd îmi ridic trupul din gheață și e fierbinte locul.
Ploaia mea
te rog sugrumă-mă, ucide-mă rapid,
să nu mai plîng cu rîs tîmpit,
să nu mai rîd cu plîns lucid
să nu mai cînt cu glas stupid,
să nu pot nicicînd să strig,
Te rog... alungă-mă pe veci în frig.
00916
0