Poezie
Ploaia
1 min lectură·
Mediu
Geamăt de copaci,
striviți de ugerele norilor.
Furtuna ce spulberă
hărtii, pungi goale, speranțe deșarte.
Noi, noi doi, alergând pe străzile răscolite
către niciunde.
Plouă.
Ploaia răpăie năprăsnic,
peste obraji
peste buze,
peste dorințe.
Plouă.
Te privesc copleșit
la străfulgerări,
întinsă pe pat,
înveșmântată
în spuma nopții.
Cu furtuna în văz
și ploaia în auz.
Căutăm liman,
unul la celălalt.
Un hotel de două stele,
într-un gang sordid.
Plouă.
Și vântul ne mână
-frunze dănțuitoare..
Trosnesc copacii
la ultima rafală de ploaie.
Ațipim visând la ce va fi să fie...
Liniștea se revarsă în cameră;
Peste ea,
la lumina zorilor,
iarbă prospătă răsare.
Tu și eu
călcăm sfioși
pe iarba crudă:
un alt început
001.165
0