Poezie
Exil pe mare
1 min lectură·
Mediu
Te-am visat odată ca o lumină agresivă
ce-mi pudrai patul
cu extazul miilor de lilieci adormiți
și-mi desenai furtuni de pe mare
în ceașca de cafea
păstrată pe masă afară,
cafeaua din umbra ta...
Mi-ai spus să fugim bezmetici
printre blocuri, ziduri, grinzi și Bermude
ca nu cumva
să ne calce melcii pe urme.
Și de-atunci tot fugim
după trenuri,
mașini și tramvaie,
ne oprim în gară,
fumăm o țigară
și-alergăm iară prin ploaie
după bani, după fete,
după mare...
Ca niște pescăruși,
exilați pe oceane,
ne luam de-o aripă
în căutarea
geamandurilor tăcute.
Și-n zborul nostru nebun
ne zdrobim capetele
de sunetele albe sau negre
ale unor clopoței de argint
spânzurați de spuma
văduhului albastru:
ding-dong, ding-dong...
00794
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Alexandru Gociu. “Exil pe mare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-alexandru-gociu/poezie/14037938/exil-pe-mareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
