Fără titlu

Elixir, al vieții noastre, te intreabă, iar te bate, te omoară zâmbitoare Și te roagă in mai toate.... poate doar o amintire, de demult uitată-n umbre, Poate un nor, sau poate o cruce te răstoarnă te înghite, te indeamnă visătoate, oare noi dorim in toate, ca râzând în lună noapte să murim atât de mari? Poate noi, cu a noastră umbră ne dorim ca să murim, sau să râdem cu infruntare ... Poate noi .. citiți in stele ne rugăm să mai venim? Nu știu eu, ce știu ei alții, poate alți se intreabă... Eu sunt mort cu a mea privire cu al meu glas, mă întreb ... ce gând mai vine?