Poezie

CAINELE LAUDAT

1 min lectură·31 octombrie 2002

Mediu

Câinele lăudat

Un om avea o dată un câine

Așa de bun pentru păzit

Simțea când vine orișicine

Spre poartă numai de-a pășit

Si vânător fiind stăpânul

Mergea-n pădure de-ajutor

Mulți oameni tot dădeau să spună

Căci tare e folosiitor

In gura mare într-o seară

Veni vecinul la acest om

Tot îi vorbea cu gura mare

Dar omu-i zise; “fii molcom

“Eu nu țin în a mea avere

O vietate așa vecine

De ce vecine strigi s-audă

Si alților îmi faci rusine”

“Să-ți crească averea așa și ție

cum câinele m-o face ,spun

Să nu mă crezi dragă vecine

Că-ți fac rușine și-s nebun”

S-a doua zi de dimineață

Pândii stăpânul vietate

Si nu trecu o oră bine

Văzu-o găină cum se zbate

Si câinele cu ea în gură

S-ascunse-n dosul de clădie

“Asa-i, așa-i, avea dreptate

Când a iesit vecin din fire”

Si-și prinse omul vietate

Si l-a vândut la un pădurar

Vecinului plăti găina

Scoțând banii din buzunar

Si nu de câine este vorba

Ci vorba este pentru om

Poți să fii bun în toate cele

Una să n-ai și ești în pom

001.654

Frentiu Toma Adrian. “CAINELE LAUDAT.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/frentiu-toma-adrian/poezie/29197/cainele-laudat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.