gânduri post-mortem

Da! Soarele asfințește, pitindu-se după norul ce trece grăbit prin fața sa. Acoperindu-i privirea, împiedicându-l să vadă priveliștea de coșmar aflată pe țărmul mării.

O epavă stă înfiptă

Pe plaja încremenită

Scoțând brazda-nsângerată

Din ea mustind secreții,

Ce duhnesc mai rău ca morții

O țeavă stă-nfiptă în pământ

Mirosul greu emanând

Duhnind mai rău ca din mormânt

Lângă ea un copil zace

Stă nemișcat, nefiresc, și tace

Cu privirea-i ațintită

Spre Zenit pironită

Parcă soarele căutând

Să-i zâmbească când și gând

Sub semnul neputinței

Într-al orizontului, ființei

Apare o umbră nedefinită

De orizont mărginită

Pe un ATV călare

De accelerație trăgând în disperare

Motorul fierbinte obosit

Camele i-sau înroșit

Iar combustia spontană

Îl face din când în când să geamă

Pe urma lui șerpuitoare

Pe rând câte unul apare

Mult în urma lui rămași

De soarele dogoritor sunt arși

Adio buna mea mămică

Din mine mușcă o furnică

Iară muștele-și fac roiul

În curând, viermii digerând piciorul

Tatăl meu apare-n zare

Furios, pe ATV călare

Fuge, gonind în disperare

Să-și salveze fiul cel mare

Dar, el, nu cunoaște realitatea

Că obeliscul și-a încetat activitatea

Ajuns ca căpătâi

Clipa, gravată pe colț îi

Motorul turat la blană

Încins și-n baie făr’ de zeamă

Se sfărâmă în inerție

Zdrobind carnea de pe tine

Uitând de durere

Și de chinul cel cumplit

Înainte cu o clipă

Văzându-și fiul prea iubit

Moartea ce zace în mâna lui cea dreaptă

Corpul ți-l sfar-mă, bucată cu bucată.

Și pielea-ți desprinde de carnea fragedă

Trupul tău se zbate sub ultima zvâcnire

Iar adrenalina începe să se termine

Liniștit el pare, dar micile-i contracții

Continuă să apară în bucățile de carne

Și oarbă e furia ce chipu-ți spintecă

Un masiv ce sfar-mă și degrabă sfârtecă

Lumea înmărmurită, prinsă-n clipa morții

Se retrage ușor, ca din fața sorții

Trupul se retrage, intră în pământ

Întâi sângele apoi putrezind

Iar sufletul degrabă uită de trecut

Bestia cumplită, ce-și caută victima

Printre chipurile triste ce fugeau din calea sa

Cuprinși de panică și triști

Caută să fugă, să scape de orgist

Pe o tânără o apucă, iară lama rece

Pe moment, o clipă, și inima-i străpunge

Și ca o părere, gâtu-i retează

Înfipt pe o spetează, capu-i atârnă

Mai la vale, pe o bârnă,

Un craniu gol, ca de bătrână

Arată soarta la cei din jurul lor.

Cu spume la gură

Și privind cu nespusă ură

Cu sângele-i curgând,

Ca din mușcătură

Soarbe cu nesaț din carnea sângerândă

În depărtare, scârbit de a călăului hâdă apucătură

Un om leșină chiar la cotitură

Iar un altul vomită tot ce are

Mânjind pe toți din cale

Și astfel îngroziți, toți cei rămași pe loc

O iau la sănătoasa, lăsând bucățile de mort

De sub o scară un leșinat se trezește

Și abia apucă a vedea ce vouă acum vă povestește

Mușcând din țărână, în fuga-i disperată

Dinții împrăștiindu-i pe cărarea toată

Doar de un chip de demon, urmat îndeaproape

Grăbind pasul, doar cât să nu-l piardă

Și doar acțiunea scurtă a unui muritor

Curmă suferința, ucigând micul demon.

Cu spume la gură

Și sângele curgându-i

Din hâda-i mușcătură

Continuă să se zbată

Lumea îngrozită

Prinsă-n clipa sorții

Se retrage frenetic

Ca din fața morții

Călăul se ridică

P-o tânără o apucă

Și dintr-o lovitură

Pe loc viața-i curmă

Sângele-i țâșnindu-i

Din artera retezată

În spasmele morții

Mânjindu-i pe toții

Cei din fata

Vântul ușor adie

În arșița verii

Doar făcând pe mortul

Să-mi scapi tu sperii

În groaza generală

Câțiva leșină pe uni îi ucide

Pe alții îi sfărâmă

Þâșnind sângele din spintecatura

Vrea să iasă tot

Lăsând carnea palidă

Și albă ca de mort

Cei intrați în case

Se baricadează, făurind speranțe

Că astfel se salvează

Dar bestia cumplită

Asupra lor se năpustește

Ucigând pe loc

Pe cel ce-l nimerește

În spasme cumplite

Trupurile se prăvale

Noroiuri îmbâcsite

Cu sângele moale

În sânge îmbibate

Hainele sleite

La soare se usucă

Formând crustă pe morminte

Astfel groapa comună

Ce-și us-că chiriașii

Cu crîmpeiele de viață

Ce se scurg încet din dânși

În marginea peisajului

Bestia în sânge zace

Înecată în sângele

Victimelor nevinovate

Cei rămași în viață

Timizi în fața porții

Deschid obloanele

Și privesc fața sorții

Doar unul curios

Fiind tot un sfios

Se apropie de demon

cu o blană de oblon

Încă cuiele-s înfipte

în uluca ucigașă

Și cu furia-i uriașă

Îl lovește din plin în țeastă

O mână te tage de picior

Tu zbierii în disperare

Împingând un cărucior

Alergi, urlând pe coridoare

Plămâni tăi văpăi de foc

Ce ard ca două torțe

Inima bătând un tac

Plină de speranțe

Edeme mari, flictene adânci

Ce-și scurg puroiul

Lângă mine stă pe brânci,

Stă chiar doftoroiul

Gropi mari, puțin adânci

Odihnind pe veci ostași

Peste care trec postași

O mână uscată răsării,

Răsare din pământ

Te apucă de picior

Te apuci iar să zbierii

Iar rănile din nou te dor

Made în “oase ascuțite-n vânt”

Ochii-ți sunt uscați

Două lacrimi atârnă

Inima bate ca la apucați

Sângele adună

Creierul speriat de moarte

Prin trup aruncănd frisoane

Îl face să se cutremure

Prins în ceas de moarte

În curte la mică depărtare

Þărâna răsare din groapa adâncă

Aruncată c-o lopată

La fel ca o năpârcă

Trei oameni non-stop

Îl jelesc pe mort

Schimbând ritmul cu-n hip-hop

Schimbănd când nu mai pot

Un bărbat te ca-tă

Iară Rădoi

Stă la pândă

Să vă prindă p-amândoi

Tu îi ști și trem de frică

Ii cunoști de alalte-ieri

Când l-au omorât c-o furcă

Si el îi vede, dar el crede

c-au un mort… și nu vede…

Þărâna se usucă

Pe fundul gropi

Unde se roagă popi

Că doar sunt la muncă

Ești obosită,

Mușchii rău te dor

Si doar cât-un spasm

Te reține să nu mori

De trei zile ne-ncetat

Chiar din clipa ce ai plecat

Mă gândesc numai la tine

Te iubesc, să-mi cred, nu-mi vine,

Adio buna mea nălucă

Ființa mea-i pe ducă

Într-o parte a curții

Într-o dată, de astă iarnă

Stă și zace în zăpadă

Un cadavru în buruiană

Mâna întinsă, dă să cadă

Cu degetele întinse

Să apuce parc-ar vrea

Tegumentele-s uscate

Ochii și carnea-s mumificate

El o vede nu-I vine a crede

Cum cei doi dau să se repede

Dar se-mpidică și cad

Zgârieturile îi ard

Vai, speriați, țipând de moarte

Fugăriți, scăpați în parte

O rup la sănătoasa

După ei, moartea cu coasa

Si-nchipuiri ne-nchipuite

In realitate vor s-avânte

Să se țină după cei doi

Să curgă sângele șuvoi

Din loc în loc zeci de morminte

Apar la căpătâi crucile sfinte

Ce găzduie în veșminte

Morții, iară deasupra popii

Iși rostesc rugile sfinte

Vântul ușor bate

O cruce, pe popă,

De haine îl apucă

La picioare o mână

La soare se usucă

Iară mintea lor pe ducă

Făuresc o nălucă

Ingroziți uitând de șoapte

Cu închipuirile în spate

Văzând mâna din mormânt

Adrenalina lor, în foc arzând

O lovesc din răsputeri

Și prinzând puteri de nicăeri

Fug urlând, iar tu le zbieri …

Lângă tine un mort, agale

Se uită la soare cu mirare

Spunând parcă de alalte-ieri:

Adio buna mea frumoasă

Șed răpus înfipt în coasă

Adio buna mea frumoasă

Stau zăcut, căzut prin casă

Sora mea venele-mi retează

Mama tata “dorm” alături

Câini latră printre blocuri

Iar deasupra-mi un frățior

Pe gât, retează, venele ușor

Pe la uși pe la ferestre

Doi muroi mă bântuie

Și cum știți domniile voastre

Setea rău mă chinuie.

Durerea mă țintuie

Mă trezesc zăcând pe brânci

Cu capul între două stânci

M-a aruncat un ciocoi

Sperând ca-n veci

N-ai ce să mai adori

Privea sângele curgâng șuvoi

Lenea mă cuprinde

și mă doare rău

Aș vrea să mă mișc

Dar Nea Leșin mă surprinde

Încet, dar sigur mă cuprinde

Feroce e arsura

Cu fior mă ia

Coloana îmi îngheață

Din cap mă trece un frison

Temperatura crește

Ochii-s injectați

Musculatura-mi obosește

Mușchii-s contractați

Tonusul prea mare

Mușchiul mi-l forțează

Apare retractura

Trăgând de inserți-n disperare

Mușchiul rău mă doare.

Frisonul din spinare

Mă săgeată prea tare

Ca fierul prin inimă, mă doare

Plecat de la origini

Coboară-n jos mereu

Alunecând p-o coardă

Se spintecă în două margini

Și de la gambă te apuci de… ooo

Doar atunci eu, soloo

Mă arunc din pat

Se așterne pacea

Peste rana me

Și liniștea perfectă

O-ntrerupe durererea

Un geamăt scurt sinistru

Durerea mi atentă

Mai tăcut sihastru

Rana mea-i absentă

Simt sângele cum curge

Mă epuizează

Prin pele se răsfrânge

Văd cum evadează

Patul mi-este leoarcă

Udat din abundență

Cum fără sacra me esențâ

Viața-mi se usucă

Îndată ce m-agit,

Se acutizează.

O săgeată-nfiptă,

În creier, mă enervează

Îi cânt mamă mă auzi

Sunt aici, sub pământ

Sub un metru de țărână,

Retrăind prin al tău gând

Viața mea s-a stins prea iute

Intrerupta de o farâmă

De țărână condensată

De o stânca, dragă tată

Căci prea iute m-am repezit

Să o îmbrăcișez pe dată

Aruncându-mă din zenit

S-o îmbrăcișez toată odată

Vă iubesc, și chiar si-n gând

Aș vrea să vă mulțumesc

Ploaia, crucile-mi plângând

Să vă spun cât vă iubesc

Dar cuvintele-mi sunt mute

Să cuvânte nu vor s-asculte

Iară vântul întrebător

Pe deasupra m-i călător

Va aduce o țărână

Din esența mea divină

Voi la crucea mea să mu-mi stați

Și deloc să nu-ntrebați

Singur, în pustietate

Să rămân în mormântul dintre sate

Stafia mea am oprit-o

Și pe loc am omorât-o

Că voia să vă viziteze

Toți ai mei să mă viseze

Voia ca-n gând să vă omoare

Ca țărâna să-mi fie moale

Din ea să răsaie

Iarbă verde și cicoare

Vântul, fânul să-i îndoaie

Udat din abundență de

a cerului sfântă ploaie

Dacă aste două rânduri

Le vor citi cândva

Le va aduce aminte

de tăcuta-mi ființa mea

Draga mea plângând îți scriu

Răvașul fără dată

Sperând că-l vei citii cândva

Și, plângând măcar odată

La două zile de mormânt

Mama plânge de îngrijorare

Neștiind că fiu-i zace

la un metru sub pământ