condens
poeți se duc si vin dispar in ignoranță precum un abur lin pe-o oarece faianță întamplător condens pe-oglinda poeziei cu rimă si cu sens în birtul agoniei ale cafelei aromă îți scaldă
cum?
cum putem suporta gandul? cu fiecare zi ne ramane si mai putin de iubit... nu ne putem exprima dragostea decat vag-prin cuvinte in speranta ca vor prinde radacini vor vor inflori spre a
virtuala (pana prinde viata)
de Afrodite-i plina lumea si Cleopatre,Penelope triste ce-si plang tristetea pe saltea la marinari-cati marea are...
vazut-am pentr-o clipa
era o tanara cu piele alba in ale ignorantei grele lanturi zacand de mii de ani lumina fara de straie si de danțuri din cele scumpe ce straluce ce poarta doamnele si domnii nascuti fiind in
tableta agoniei
s-a auzit doar un alt tipat scurt... sau o alta poezie... e doar chestiune discutabila in acest... ritual netulburat ajuns la limanul verii o izbanda prin iubire credinta si arta... ce
o alta poezie...
o alta poezie-pata de sange pica in ¨zbor geometric ¨ in campul agonic al bataliei dintre cuvinte destainurie zguduitoare spusa in ¨agonie¨ ¨azi am omorat un poet¨ un ¨poem reconditionat¨
sonetul 1
de-as putea rupe clipa-n doua pe-o latura sa-mi tac tristeti... pe alta sa-ti cant dimineti as respira ca intr-o lume noua in alta clipa as dormi doar vise in nopti cu filigran argint pe EA
Renastere
am hotarat sa ma nasc din nou din maretia frigului umanitatii las frigul cosmic pentru mai tarziu imi rup cordonul ombilical cu lumea o singura privire taioasa mi-e sete... cupa muzei ma
îndemn unei muze...
sa nu regreti cand picuri vers, ca nu esti roata sau olar, pe-alei cu praf de-atata mers... incanta-ma si scrie doar!
dragostea nu e deajuns...
dragostea... nu mai e de-ajuns ca sa miște măcar... zidurile construite cu nădejde de oameni în jurul inimii... inima...nu mai e de-ajuns ca să poata indupleca orbii sa simtă,dacă nu pot
dor
si mi-e atat de frig si e atat de vara... si nu pot sa strig doar un dor...de tara nici soarele, care se incapataneaza sa rasara-n fiece zi, nu poate imprimavara viforul din iarna
clipa cat o eternitate
ma uit in sus spre ceru-mi inrosit si sangerez doar palid vers, Privesc si tac...a suflet umilit, iar timpul meu a inghetat din mers intr-un tinut cu OAMENI bravi, unde barbatii nu
ora de dragoste
Stau si ma-ntreb ades Ce suntem noi? Mici suflete-nghetate-n bezna... Stam...timpul peste noi sa cearna In tample, flori de iarna. Fara sa fim ce ne-am nascut a fi, Adica...sa traim spre a
