Poezie
Semn
1 min lectură·
Mediu
Acum, dacă-ți voi face semn
te vei lăsa din cer să-mi legeni părul?
Nici nu credeam că poți altfel, vânt.
Și dacă smulg chiar și din soare
lăsând din tot mărunt,infim?
Știam c-ai să revii, lumină.
Acum, dacă pe tine am să te las
să treci ca un nebun, să urc fără bilet?
Iarăși aici? Tu nu te plictisești, gând?
Și dacă pierd busola și-mi crestez ochii
și cânt ca un nebun, poate ajung?
Ai ajuns banal, previzibil, eu.
Măcar lumina supusă unui gând nu-și aruncă în vânt
nenorocitul eu.
De ce ochii nu par să lase și soarelui
un semn?
Și de ce părul tău îmi este întotdeauna doar un bilet
spre infinit de la infim?
Nenorocitul eu, un semn de la infim?
001091
0