A doua elegie de pe strada mea

Am un vecin de iulie. El are un câine. Câinele are.

La poarta lui cresc trandafiri galbeni. Roză, rug, rujă, răsură, cacadâr, mărăcine, rujiță, sipică, spânz, smirdar…

Pe la poarta lui trec arar pentru că nu are asfalt. Și iarba crește nebună iarba crește liberă în devălmășie. Nu pot schimba o vorbă cu ea nici măcar o privire ori un biet surâs. Iarba lui nu zice nici pâs.

Am o vecină de șoapte. Stă la etajul șapte. Mă părăsește noapte de noapte și se duce la coadă la lapte.

Dar asta era în alt veac și în altă țară poate în altă existență cine mai știe ce-a fost. Am o vecină de șoapte. Am o vecină de vis. Ea nu-l cunoaște pe vecinul de iulie. Nici pe vecinul de august. Ea stă de vorbă cu câinele lor – vorbesc prin semne și el dă din cap și zâmbește ea nu știu ce-i spune.

Chiar și vecinii se întorc cu spatele cred că vecina are un limbaj indecent mai ales că locuiește la etajul al șaptelea și copiii ei cad constant de la balcon ca niște popice.

Nu mai tăvăliți iarba! – strigă vecinul de iulie și vecinul de august îi ține isonul. Femeia plânge și-și șterge copiii de praf cu petale de trandafir. Ceva-ceva aș mai vrea să-nșir

Despre strada mea și despre străzile vecine am cămările pline de amintiri de viziuni de vise

Despre cartierele lisboeze unde

Am iubit negrese obeze care nu vor trece nicicând pe strada mea

Despre blondele suedeze de la lacul Siljan, lângă orașul Rattvik - sase sute de kilometri până la Cercul Polar

Sau rusoaicele dansatoare de la Cracovia cu care-am desfăcut o conservă de pește și-am spart atâtea sticle de votcă.

Dar pe vecinul meu de iulie nu-l interesează decât vecinul de august iar pe vecina de șoapte nu o poți tenta decât cu un kil de lapte și la poarta mea nu cresc trandafiri.

Roze, rugi, ruje, răsuri, cacadâri, mărăcini, rujițe, sipice, spânzurătoare, smirdari…