Din viaţa detectivului Hogeac

Ieri, în piaţă, îmi curăţam cu o batistă ochelarii de soare pe care îi cumpărasem cu 10 lei de la o dugheană. Trece Cotoi, un şmecheraş limbut şi se bagă în seamă: -De unde ai luat ochelarii ăia bengoşi, domn detectiv? -De la ochi, i-am răspuns eu, arogant. -Ei, ca să vezi, ai şi mata ochi? -Am, mă, şi ca să te conving, o să stau cu ei pe tine de-acum înainte. -Hai bre, că am glumit şi eu, ce naiba! -Eu nu! -Hai, bre, las-o naibii... -Bine, dacă faci ceva pentru mine, mă mai gândesc. -Fac, bre, cum să nu? -Atunci, cumpără ochelarii ăştia. -Păi ce să fac eu cu ei, bre? -Deja dai înapoi? -Bine, bre, dă-i încoace. Cât vrei pe ei? -50 de lei. -Câât!? Să dau 50 de marafeţi pentru ăia? -N-ai spus tu că sunt bengoşi? -Ai, bre, las-o moale... -Cum doreşti. De-acum eşti clientul meu. -Bine, bre, dă-i încoace şi ia banii! Fir-ar... -Hai, fără supărare, Cotoi, ştiu că ţi i-ai dorit din tot sufletul! Am luat banii, mi-am dat cu ei pe la barbă şi apoi mi-am râs în ea. În ziua aceea, Cotoi a umblat ca bezmeticul ca să-şi recupereze... investiţia. Se pare însă, că ochelarii aceia, s-au îndrăgostit de ochii lui.