Deisis, destinatatie finala.

Stimata domnisoara(doamna), in umila mea incercarede-a raspunde comentariului dvs., nu pot sa nu fac o mica referire la indolenta umana fata de propria persoana, cat si fata de *celalalt*. Adica, cati oameni doresc cu adevarat sa se cunoasca pe Sine, sa-si introspecteze adevaratele trairi, sentimente, dureri, bucurii, vise si sperante? ...Daca as stii raspunsul, vi l-as oferi, dar, din pacate, sunt prea putini ... *si nu merita numarati*, ar spune turma. Turma=colectiv social nedesprins de trairea si potentarea sentimentala in grup, indivizi incapabili sa se afirme pe drumul individuatiunii. Asa ca, il iubim pe *celalalt*, dar nu putem defini iubirea decat la nivel primar din perspectiva perceptiva. *Sa razi, cand iubitul/iubita rade, sa plangi la ale sale lacrimi,etc...*, aceastea sunt sentimentele cu care suntem invatati in educatia noastra.Nimeni, dar nimeni, nu ne vorbeste despre valoarea pozitiva a lacrimi, a durerii, in esenta sa. Apoi, crescand, intervenind o sumedenie de factori in propria deslusiri a sensului vietii, ne amagim cu efemerul, caci este...prea departe cerul.Prin *cer* intelegand, macar aici, raportul psihic propriu-colectivitate-inconstient personal. Acum, avem macar intr-o proportie de 50% explicatia fata de aprecierea comertului, caci acesta nu include decat raportul superficial intre nevoie si materializarea acesteia, dar si evidentierea semnificatiei substituientului, caci necunoscandu-ma pe mine, pe dvs, este mai usor, intervenind evident lasitatea umana, sa-mi acord intreaga apreciere in fata substituientului grotesc, dar pe care il pot, totusi, intelege, decat sa declar: *lumea mea,de fapt, este mai mica si involuata*...