Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Scrisului

1 min lectură·
Mediu
merg la drum merg printre ramuri ostenind măslinilor
numai floarea crinilor dă mirosul mâinilor numai de cuțât de măr zboară altul un cocor se așează se hodină așteptând din zbor lumină
- Unde mergi unde o să stai mă fugarule tu ca un străin unde o să dormi și ce o să mânci ?Mă întrebă ieri un frate al distanței mele poet
- Am prieteni în Jerusalem am zis deodată bucuros în inimă am un prieten în Jerusalem
- Pe cine ai mă prieten străinule pe cine?
- Pe Isus îl am am rostit bucuros în inimă pe El
merg la drum merg cântând și dau ceasul cu-mprumut pe deasupra cerului din această aripă din același pom cu flori merg prin așteptare de lumină depărtare ce sosește timpului până-n umbra dintelui merg cântând din sărbători și am inimă și bate Învierii Drept Curate
Pe drumul pribeagului rost e lemn rost e și fier numai cucu e stingher numai cortul meu e rupt dincolo de după vânt iese iată soarele cui rămas picioarele mâinile și lacrima
săptămână patima se arată lacrima
Cu câteva ore înainte de a pleca din nou spre Jerusalem
azi 16 aprilie 2009, în Motzkin
022798
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
197
Citire
1 min
Versuri
11
Actualizat

Cum sa citezi

florian stoian -silișteanu. “Scrisului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/1832255/scrisului

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mihail-bocanceaMB
Mihail Bocancea
\"de dupa vant iata soarele\", \"cantand din sarbatori\", ma trimit cu gandul la Sfintele Sarbatori ale \"Invierii Drept Curate\".
0
@florian-stoian-silisteanuF-
Ați fost generos.Vă mulțumesc și vă doresc Paște Fericit!
0