Iar se-mbată caii și cămașa descuiată

ar fi fost să nu te-aud și din fierul celui sfânt

ar fi fost de depărtare locuind și dând

doar la schimb să te cuprind ca și când sosești din apă

și din limba cailor steaua mea dedin galop steaua se-înfrigurată

iar se-mbată până mâine ultima stafie toată în hârtie îngropată

ca și când

din norul ce se-ascunde după casă ultima alergătură

se îndreaptă și se strâmbă după dealul după ...lasă ca și când visând de tine

plânsul care se arată

ar fi mersul tău de fată prin grădina neaflată prin de prinsul măritată

aș fi auzit odată

se îmbată până mâine ultima stafie de rămâne ea întreagă se așdoarme pe hârtie se îmbată strigătul

și gata

până când în noi din tine se întoarce-acasă tata se îmbată mai apoi

ultima alergătură noaptea

de rămâne ca întreagă să se iar

deschisă cartea se îmbată mai apoi poetul din și depărtarea

până când din nou din minte se revarsă-n zile marea până când

valul cel mare

bate cuiul în spinare de ducă dusă până-n lumina lehuză

și din limba cailor șchiopătez un cântec iată

viața ta nemăritată

iar se-mbată caii ce au tras cămașa-n roată și-au lăsat lăsa din lasă poarta

și cămașa nopții toate la un nastur nasture descheiat și de din iată

...ești frumoasă

uriaș

Anariato și doare

lumea cailor de ieri