Poezie
Întinerește Dumnezeu
(frumos cântec de încetinire)
1 min lectură·
Mediu
ca o pedeapsă stă la geam gutuia unei depărtări
să înflorească târziului din noi din tu și eu
ca un pachet greșit livrat de dincolo de sărbători
așa că plec din nou la drum să mă-ntâlnesc cu DUMNEZEU
știam de la-nceput că SFINȚII nu au casă
și că oricât aș măsura cu depărtarea prin icoane
tot cu IISUS voi sta și azi la masă
aș vrea atât de mult să-mpart cu tine DOAMNE
e tot mai întuneric și tot mai goală sala de spectacol
făclii-făclii se sting în stele luminând urcușul
un curcubeu și el plecat de-acasă
îi umple mamei setea cu căușul
va fi venind din nou poștașul nopții pentru tine
și poate iar greșit va fi livrat coletul
te rog te rog să-ncetinești în mine
ce a uitat să-ți dea în dar poetul
luminile se sting
în sala de spectacol doar tu și eu
de parcă gutuile când ning
ÎNTINEREȘTE DUMNEZEU
(- 11 mai 2022 - balotești - romania -)
001.831
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
florian stoian -silișteanu. “ Întinerește Dumnezeu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/14162366/intinereste-dumnezeuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
