șapte

În iarna mâinilor mele începuse nunta

era un fel de împăcare între rodiile din care curgeau spre înalt cea mai blândă distanță

știți dumneavoastră ușa aceea prin care odată intrat ești pus la masă

te speli pe mâini îți aranjezi nodul la cravată și te prefaci că nu știi al cui ești

apoi dacă tot ești acolo

taci...și aștepți

Li a mea este cea mai frumoasă femeie

într-o zi va deveni cântec ori nume de pasăre

primarul unui oraș pentru îngeri în sfârșit fiecare acasă

ce nu pot să vă spun încă se află scris în cărțile sfinte

de aceea Doamne te rog atunci când citești

dă mai încet prin lume

să auzim în sfârșit

cum arăți