Ardumaș cerului tot numai ție să îl pot

Din ispita drumului perde șalu orbului din steaua care să-l vadă luminând a altă dată numa plâns numa ducând în spinare suspinând amurda în despicatu leșu altu pus plecatu cu ninsoare cu amnar ningând viu cum în pahar dintre toate stelele numai tu cu semnele

primul soare

troica vase de pământu de-ar începe iar cuvântu de-ar întrece curmeziș nunta înspre ascunziș să scoată la poartă nunu ducă șalu orbului să-nfășoare corbului că vine apa cea mare să ia dus-ul la spinare când vine femeia lumii să învețe la cules cu nimeni când a ales vini pasări cărare că nime nu mă mai doare nici pe mine om nici sare

șamurdan gonea văzduh numai gândul pietrelor mușca umbra

striga

Doamne ia cu Dumneata uită în iesle distanța nu mai măsura cu ața știrb e dealul crucilor stând cărare nucilor una seacă alta ce vine apăsând luminilor lanțul rupt al cânilor potrivind palmă nouă... mâinilor

a copt mesei a umblat dincolo de șchiopătat

Ardumaș cerului tot numai ție să îl pot

avil ducului secundă altcumva taina ajungă

troica vase de pământu a plecat de-acasă gându

a spart iar fereastra de a cumințit

apoi a băut din sete a strigat a dezbrăcat a luat cana a pus vin a suit scărilor toate prima noapte

printre sfinți numai odată ...

te iubește măritată

noaptea de doi spre trei ianuarie 2012...Italia...spre Roma