Poezie
frunza e doar o vopsea de cuvânt
celor din anii mai mari de la forestier, energetic și grigorescu de câmpina
2 min lectură·
Mediu
frunza e doar o vopsea de cuvânt
poetul stă cuminte așezat pe o listă îi vine rândul să pupe una cu țâțele
cât casa scânteii criticii au dat un decret- nici-un poet repetent lista e lungă tu asta mică din banca întâi ia salopeta mea și o miroase cu niște lămâi toarnă din bidonul de plastic inima mea în elastic
și inima mea începe să bată
unui coleg i se mișcă nodul de la cravată
frunza am spus la-nceput că nu e decât o vopsea de cuvânt
să punem numere noi la ghiozdan să lipim etichete pe zborul în cerc al unei egrete apoi cu chibritul să stingem distanța dintre noi și aripa ei soarele iată răsare are lungi raze frumoase curge lumina din noi peste oase
catalogul se rupe-n figuri sar din el de la pagina șapte alte nume să împrăștie întunericul în șoapte - nu copiați
frunza pe care o pun la loc în copac îmbracă scheletul în frac papionul e ziua ce vine lung cum e trenul de cocă din pâine în postul cel mare o ridicăm spre cel ce nu are pâinea acestor distanțe stele legate încurcate în ațe curge din miere fierul forțat să crească în sere din care facem salată duminica cea mai înaltă
frunza despre care spuneam că este vopsea de cuvânt...
am o iubită geloasă mereu adună frigul și-l pune în plasă îl ascundem apoi împreună mai adânc în fluierul de pe umărul stâng pe care stă și acum cocoțat îngerul meu deocheat Domnul îl scoate la tablă și-i zice
ia cântă mă îngere și tu despre frunză tristețea aceasta lehuză ...iar el îngerul se lăsă în cântat
frunza despre care credeam că e vopsea de cuvânt era de fapt ...un alt început
milano 24 decembrie 2010 târziu spre insula rhodos
055.093
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 299
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
florian stoian -silișteanu. “frunza e doar o vopsea de cuvânt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/13965428/frunza-e-doar-o-vopsea-de-cuvantComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ANCALUIROSHU
acest poem este scris la comandè.inima mea a cerut asta si eu am executat fiindca dedic poemul elevilor de la liceele mai sus mentionate.am primit o invitatie de recital si recitare invitatie pe care o onorez imediat dupa sarbatori incepator de scoala.iti multumesc inalt fiindca te intalnesti cu moshul.Spune i ca sunt bine sanatos ceea ce ii doresc si dumnealui.multumesc frumos.ma simt ca o pasta de dintzi pe care stomatologul o recomanda tocmai pentru ca pe cutie scrie - zugravim reveniti dupa anul nou

\"și inima mea începe să bată / unui coleg i se mișcă nodul de la cravată\" :))))
mi-a placut la culme imaginea cu pusul frunzei la loc in copac. expresia, in general. si da, tristetea e cam mereu lehuza. dar se mai nasc si bucurii - mai mici, mai mari... - chiar din aceeasi tristete, uneori.

Distincție acordată
Am remarcat:
bidonul de plastic (poate pentru că mă încearcă sentimente confuze pentru bidoane zilele acestea)
eleva din prima bancă (te-aș ruga să n-o neglijezi pe aia grăsuță, pistruiată, cu ochelari din ultima bancă, nu știi ce farmece ascunde sub bluză)
frunza așezată la loc în copac (aici cred că ar trebui să umbli puțin la formă, seamănă cu un proces verbal)
îngerul de pe umăr (poate pentru că am scris și eu în tinerețe, adică acum vreo cinci ani despre un înger care mă ștampilează pe umăr)
Sînt convins că vei avea succes în fața elevilor, ești un recitator talentat, aproape că mă roade pizma.

cu efortul conjugat al silviei al fratelui Nanu, recitind poemul, ìntrunind și reunind mai apoi corul veteranilor din sufletul meu repede am ajuns la linia de sosire cu sentimentul în care cred că da am scris un poem bun.Crăciun cu bucurie în suflet vă doresc.Nu ajungeam la aceqastă concluzie dacă nu erați dumneavoastră drragi tovarrăși și pretini La Mulți Ani
0

asa ca-mi iau vopseaua asta de cuvant (de-i permis sa pleci cu ceva din textul asta), ca prea tare mi-a placut frunza cu pricina, si ma duc...
s-ar putea chiar sa ma intalnesc pe undeva cu Mos Craciun... sa-i zic sa treaca si pe la tine, florine? ;)