Vitrină cu Mona

Somnul mă vrea mai vie. Te-am zărit într-o vitrină, într-o rochie vaporoasă. Visul îmi spunea că ești tare obosită și că ai fi vrut să te așezi pe un scaun. Credeai că stând acolo vei putea să-ți povestești toată viața ca să scapi astfel de povara ce-o purtai de atâta vreme în suflet. Pe scaun era întins un șal albastru care îți amintea de o dimineață la mare când îți părea că valurile au înghițit toate șchiopătările tale. Nu te-ai așezat. Ai continuat să stai în vitrină cu rochia ta cu iz de melodramă. O mie de ochi te-au văzut în aceea zi. Priveau rochia, poate șalul, poate pe tine. Luau fiecare cu ei câte o culoare, câte un gust, câte o senzație. O mie de trecători nu te-au văzut în aceea zi ca apoi să te viseze cu ochii închiși. Scaunul a rămas în vitrină. Tu unde ai plecat?