Poezie
Putregaiuri
1 min lectură·
Mediu
A neputințe și a moarte put
Nu mai am casă și nici scut
Sunt sfâșiată dinăuntru spre afară
Iar inima-mi stă spânzurată goală
Cu mintea zvărcolită-n zece iaduri
Stau la răscruci de vieți urlând pe garduri
Fug prin păduri și mă îmbrac cu frunze
Căci toate cerurile mi-s confuze
Mă rătăcesc prin propriile-mi forme
Mă înconjor cu lanțuri uniforme
Nu-i nimeni să mă lumineze…
Nu-i nimeni ca să mă vegheze…
Să vină Cineva și să m-atingă!
Să-mi ia ființa și să mă cuprindă
Lacrimi de rai să picure în mine
Și crinii să răsară dinspre mine
Iar inima-mi oglindă să o facă
Prin care ceruri albe să se vadă
Și mirosind a viață și a îngeri
Preface-mi vei în fericire mii de plângeri
Căci atingând timid dumnezeirea
Voi învăța să număr nemurirea.
001.890
0