Poezie
Scrum
1 min lectură·
Mediu
Eli, eli, lama sabahtani,
sunt al tău cavaler Atoatezeule,
dar nu știu dacă sunt teuton sau jedi,
am pești încrustați pe interiorul pielii,
dar Tu nu mă recunoști ca fiind fiul Tău;
ridic privirea la cer, și-ți văd împărăția:
e plană si infinită,
dar pentru noi e sferică,
și ori unde ne-am duce alunecăm spre originea planului.
Sunt al tău cavaler
într-o lume de baroni, conți
și muște țețe care se hrănesc cu baronii și conții tăi,
ei îți ignoră infinitdimensionalismul asimptotic,
dar eu rămân al tău cavaler atoateSEMIzeule.
002441
0
