Abur de cafea

Bunul meu prieten nu mai sugruma cerul,

acele degete pline de sange tremura cumplit.

Creatia albastra eliberata zambeste viu,

acele degete precum nuielele, plesnesc aerul inrosit.

Spala-te de amintirile triste si uita ce-a fost,

acele vremuri negre duse la apus.

Ii sopteam asemenea unor indragostiti ce-si jura credinta,

acele tulburari ce-au maturizat existenta.

Te intrebai mereu ce simti cand iubesti,

dar nu-ti raspundea nimeni,

loveai cu buricele degetelor de la picioare pietre mici pe malul lacului din sufletul tau,

dar tot singur descopereai ca sufletul iti fierbea.

Miros de cafele respirai in fiecare dimineata,

doua difuzoare mici iti tineau de urat in locul inverzit...

Macar muzica sa indulceasca diminetile reci lipsite de bizarul zambet omenesc,

doua scaune apropiate isi tin de urat mereu.

Putin posomorat in aceasta zi de septembrie,

tricoul tau nu sta cum doresti,

pantalonii rad de formele tale

si cu toate astea cuvintele alearga pe hartie.

Cateva muste roiesc intr-o coregrafie demna de circ rusesc

Costumele lor negre detaliate se aseaza perfect pe siluetele firave.

Oamenii din incapere privesc uimiti la spectacolul moscovit,

printre randurile cartilor betonate sub ochelarii odihniti.