Poezie

Mutarea zeilor

2 min lectură·29 aprilie 2007

Mediu

Rupe-te, frânge-te,

și imprăștie-te și tu peste lume

ca cea din urmă speranță a mea

ce n-a ajuns niciodată sa se întrupeze în adevăr .

Pleacă și tu ca cel din urmă cal

ce mă făcea să cred că există libertate,

dă-i lumii adevărate să sfârtece zeitatea

ce-am făcut-o din tine cu gândul meu

adâncit în nemăsurată trufie.

Crapă-mi și tu carapacea de vise

cu un adevăr dureros

pentru ca să am puterea să mă scufund și mai mult

în această visare ce-o ascund

în lăuntrul capului meu de femeie în viată.

Lasa-mă să mă măsor cu adevărul urlând

că nimic nu există să fie adevărat,

uită si pleacă,

și ingăduie lumii să mă invete ea

cum că greutatea sânului în palmă

e o măsură fizică și nu un vis,

precum greutatea mărului lui Newton.

Lasă-mă, împrăștie-te ființă peste oameni

ce știu să viseze noaptea dorințe neîmplinite peste zi,

care cred, bieții,

că visul este o oglindă fără de ramă

a zilei de dinainte de somn.

Lasă-mă să înțeleg singură dacă voi putea

și dacă nu, cu ajutorul lor,

că iubirea nu este decât o stare suspectă

a unui trup de carne și sânge,

că adevărul nu e decât ce atingi cu mâna

și cu gura

și cu ochii

și cu lăuntrul ochilor

si cu lăuntrul gurii și al mâinii.

Zeu, du-l pe bărbatul acesta afară…

căci visul meu despre el a umplut camera…

și nu mai e loc…

001.886

Flavia Achillion. “Mutarea zeilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/flavia-achillion/poezie/243919/mutarea-zeilor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.