Poezie
Remember cu Marius Tucă în emisiunea\"Milionarii de la miezul nopții\" Antena 1 (1997-1999)
2 min lectură·
Mediu
Pe vremea când purta niște
bretele fermecătoare, și-l
apucau zorile pe baricadă,
când adversarii încercau să-l
hărțuiască( câinii)
Nu se scaldă în costume,
Ba, are fobii de ele.
E moderator pe bune
În cămașă cu bretele.
Sobru, tânăr și șarmant
Este optimist în viață.
E prezent la miezul nopții
Și le spune verde-n față!
Câinii latră la oricine
Și nu latră fără rost.
Dar mai rău este atuncea,
Când te latră-un câine prost.
Remember’ 97, când avea
inegalabila răbdare și
mai ales strălucitul talent
de moderator, și când în
potolirea spiritelor încinse,
dădea tribut cu cel mai dulce
somn, până aproape de zorii zilei.
Nocturn, saluți plutoane de amici
Și chiar netoți de care n-ai habar.
Ba, mai saluți și unii inamici,
Și deseori, pe oameni fără har.
Moderator și mare domn,
Ai fost mereu pe baricadă.
Opreai bătăile de spadă,
Tributul: cel mai dulce somn.
Remember \'99, când emisiunea
D-lui Tucă s-a numit
„Marius Tucă show”,
și când a renunțat la
minunatele-i bretele.
Sublim cu milionarii la ținută,
Þi-o spun amicii, chiar dușmanii.
Dar n-oi fi devenit sărac cu banii
Și-ai pus admiratorii în derută!
Deși ca oră, show-ul s-a schimbat,
Spiritul, e drept că s-a păstrat.
Te-mbraci acum cu haine de iernat,
Șarmantele bretele, cui le-ai dat?
Cu drag te așteptăm ca prima oară
Căci cu bretele te-admira o țară.
Nu știi că lumea-așa te place?
Cu ele-aveai pe vino-ncoace!
001.611
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Filip Tănase
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 232
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
Filip Tănase. “Remember cu Marius Tucă în emisiunea\"Milionarii de la miezul nopții\" Antena 1 (1997-1999).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/filip-tanase/poezie/13905400/remember-cu-marius-tuca-in-emisiuneamilionarii-de-la-miezul-noptii-antena-1-1997-1999Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
