Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Micul impertinent

1 min lectură·
Mediu
Să-ți facă realmente plăcere
nimic mai acătării, nimic.
Să vrei ceva anume
și EA să te respingă...îi repugni;
ei...Dorința e o catapultă plictisită
o Toyota distrusă, din care
prin descarcerare duioasă, i se iau
inelele fetei..moarte, purtând o
scumpă geacă neagră...
În loc să plângi, să urli
te gândești..la aur, o, mamă amară
mamă a nimănui (până la urmă),
\'mi-e milă de tine!
În cursul amiezii târzii
sau după-amiezii premature
undeva la mijloc
miezul lucrurilor, șters de colb
se pierde-ntr-o..jalnică vrajă-
micul impertinent te duce cu vorba;
paradoxul doxat, aberațiile țâfnoase
retorica refractară, lepra prădalnică
verbelor otrăvite cu miere, ermeticul
punct..de unde totul se bâlbâie cursiv...
Permanent, aparențe..ireverențioase
permanent, nesiguranța următoarei
fragile zile, încât, câteodată, îți
vine să verși lacrimi miriade
dar ele se-ncăpățânează fructuoase
îndărătul..ochilor de marmură neagră.
Așa cum în neștire, știri peste știri
știrbesc sistematic puritatea..
puterilor tandre, lucrările divine.
001.414
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Filip Kollo. “Micul impertinent.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/filip-kollo/poezie/13963078/micul-impertinent

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.