Scarba..

Scârba.. Scârba este acea stare de natură fizică și psihică, ce smulge din tine miezul dulce al armoniei, al nevoii de a respira, al curiozității de a privi, al mobilității membrelor; este starea psihică ce atrofiază inerția Întregului Uman de a mirosi o floare, de a zâmbi unui chip drag, de a te înroși în obraz când ai fost atins de un strop de rouă. E un vierme ce scobește mărul roșu al arborelui vertical ce tinzi a fi, coroana desfrunzită căzută la pământ, paloarea obrazului și înfundarea irisului în carapacea deziluziei... ...v-ați descompus în schelete găurite de putreziciunea organelor ziditoare de frumos, vi s-au scurs ochii in pustie, iar auzul s-a contopit cu tropotul vitelor ce pășesc apasat pe drumul anevoios, copita înnămolită ce duce spre infernul negru lasa dâre adanci in ceea ce fusese odionioara suflet..mi-e scârbă.. Pe spini batuti de vant ti-am desenat chipul Aripi inaltate spre zari au atins in nestire lutul Suflu- ți a încetat de-acum sa-mi alinte Grimasa de-atunci, portalul de-aduceri aminte..