poeticul vietii....

vechile file îmi răsar îngălbenite înaintea irișilor încântându-i ca o atingere a adierii primăvaratecelor dorințe. sub teiul ce-mi vine acum în minte, parcă luam spiritul la întrebări, despre versurile nerostite încă sau despre mărirea trăirii iubirii divine; alintam bătrânul codru de pe plaiurile bucovinene, când petreceam ore pe-a căii ferate șine dorul meu se îngâna cu fraternitatea, poeticul vieții mi se arăta în a copacilor secularitate, ochii luceafărului urmăreau fugitiva-mi privire, pe locuri pare-se prinse de evlavia romantică sufletu-mi transmigrat în figura de stâncă, ademenea copile și le țintuia dorurile nemaipomenite, de amoru-mi ce infantil le pipăia nurii ieșiți din a pieptului matcă; teiul îmi era reculegere-n de răstriște crâmpeie de viață, căci floarea-i bătrână reînvia atmosfere eterne în care se spuneau poveștile cu ilene și rime cu flori albastre, totu-i nou dar vechi îs toate, când reqviem înalț către chemările lucefărului, ce pășește pe ale junimii alei cu îndemnul sacru de a căuta răspunsurile-n orice carte; zorile generoase ce-n dar ne lasă poeticul vieții romanțioase spre a-l perpetua noi generații.