Poezie
Gri pe alb
2 min lectură·
Mediu
Ea m-a supus celor mai grele jocuri ale minții.
Vrăjitoare sau zînă, adversar sau partizan, nu mai contează...
În liniștea serii doar tastele computerului meu se mai aud,
Ca și cînd mi-ar sta-mpotrivă, huiduindu-mi sentimentele
Ce-ncerc parcă degeaba a le-așterne gri pe alb.
Nimic nu mai ademenește sufletul meu
Și de ce oare-am experimentat blestemul tău
Cînd foarte bine mă-nțelegeam cu-a mea lume ciudățică,
Da, așa bizară cum era,
Nu mă deranja.
Acum mă simt precum cel mai prost cîine
Lăsat să existe ca de pe azi pe mîine.
Și de ce stau ? Ar trebui să-mi fac bagajul
Pentru că vreau cu orice preț să sparg barajul
Ce-mi va elibera un nu prea sumbru viitor.
Crezînd că Eminescu-a fost nebun
Nu mă obosesc prin griji haine,
Ci-ncerc trufaș să-i fur din meserie
Cu toate că nicicînd nu i-am fost ucenic.
Nu-mi vine să cred: sufăr?
Simt un mare vid interior.
Conștient, altminteri, că groapa în care mă scald
E goală, e albă, la fel ca...scheletul unui pirat
Blestemat din cauza propriilor tîlhării.
Ah, cititorule...de ce crezi că sunt high?
Și dacă sunt? Și dacă pîn\' la urmă nu-s?
Mi-e greață, precum profa ce-mi preda
Pînă nu demult limba ce mă bate-acum așa de tare,
De parc-ar vrea să scoată din mine numai cuvinte vulgare !
Nu am construit nimic din fum,
Ci dintr-un suflet făcut scrum...
Și de ce oare mi-am luat eu țeapă,
Cînd puteam foarte frumos sa-mi văd de treabă,
Dar stai ! Oprește-te un pic și-analizează :
Nu a zis nimeni ca-i sfîrșit, din contră.
Persoana mea abia acum realizează.
Înca mai sunt niște fotoni
Ce vor să treacă mîine prin vidul gros
Ce ne desparte...
00629
0