Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Ca să ne fie mai bine, maică

Să facem totul !

4 min lectură·
Mediu
„De ce l-ați votat pe X ? Ca să fie mai bine, taică...” Avem cu toții dorința să fie mai bine .Dar oare această dorință se sprijină pe baze reale ? Sau se sprijină numai pe crunta noastră amăgire că un om, sau un grup de oameni ne vor putea înlocui eforturile tuturor și vor putea rezolva treburile pentru noi ? Din păcate se pare că este vorba de ultima variantă. Din n în n ani poporul nostru simte o imensă dorință de schimbare. Din păcate, în mod constant el resimte și un imens dezgust față de o muncă îndârjită, de bună calitate, care să permită să ne fie într-adevăr mai bine. Chestiunea nu e nouă. Mitică a lui Caragiale, funcționarul care alunga muștele în Cișmigiu și gândea că guvernul e dator să dea este numai exponentul cel mai cunoscut al ideii de schimbare la români. Puștimea imatură care iese în stradă de fiecare dată ca la circ este marea masă de manevră. Însă se ascunde vre-o certitudine în această dorință de schimbare ? Din păcate nici una. În afară de cazul în care-l alegem ca președinte pe Domnul Nostru Iisus Hristos cu puterile sale magice de a hrăni n oameni din nimic. Lecția americană „there is no such a thing like a free meal” (nu există nimic gratis- în traducere liberă) ar trebui să ne dea de gândit. Ce poate să facă X ca să ne meargă mai bine ? a) Să lichideze corupția. Sublimă idee. Iei corupția de ceafă , dai cu ea de pământ și o faci covoraș. Din păcate realizarea șchioapătă. Oriunde vor exista fonduri mari, oriunde va exista competiție, unul din competitori (dacă nu toți) va încerca să se folosească de toate mijloacele ca să câștige. Și va exista totdeauna un român „ca să pună botul...” . Să nu ne amăgim. Oamenii sunt slabi și supuși tentațiilor. Poți să dai unui judecător un salariu de 500 de Euro pe lună să-l ferești de tentații. Dacă va primi o mită de 5000 de Euro o va lua fără să discute. Soluția este în acest caz realismul. Dacă X va lua banii și va face treaba să meargă, care e problema ? b) Să mărească veniturile populației, îndeosebi a categoriilor defavorizate. Probabil suflând în ele. Orice venit se poate realiza doar pe baza unui produs/serviciu de calitate, pentru care să existe piață , care să poată fi vândut .De asemenea, în orice țară există oameni săraci și foarte săraci. A lăsa n industrii naționale să agonizeze și n*n muncitori să ia salarii degeaba doar pentru că industriile sunt naționale și s-ar isca probleme sociale (cazul Rafo e semnificativ- dacă trebuie să ne temem de 3500 de șomeri trebuie să ne speriem și de umbra noastră) e cea mai proastă politică posibilă. Pensiile nu sunt mărite și veniturile nu sunt aduse la standardele UE din cauza acestor căpușe muncitorești de la Tractorul, Roman, Rafo, Hunedoara,Deva și peste tot unde statul ține oameni fără muncă. c) Să crească standardele serviciilor sociale, sanitare, etc. Iarăși un program irealizabil atâta timp cât le vom sufla în fund tuturor țăranilor și cât vom dori să avem și în comuna X spital ,banii nu vor ajunge niciodată. Vom avea un spital mizerabil și în X și în Y și în București. N-ar fi mai simplu să lăsăm țăranii să se descurce 1-5 ani din resurse proprii (o judecată cinică dar oricum nu avem cum să le îmbunătățim soarta) și să facem spitale la nivel european în București și în celelalte orașe mari ? d) Să facem totul. Să asfaltăm toate străzile. Să strângem toți câinii comunitari. Să aducem apă în toate cazurile. Este evident, și orice om normal își dă seama de asta că aceste obiective sunt stupide. Ele nu fac decât să consume bani zadarnic și mențin în aceași stare de mizerie toate orașele unde se aplică. N-am auzit nici un edil al Bucureștiului propunându-și „să avem un centru curat! „ în schimb vrem să asfaltăm și Magheru și Prăbușirea între vii. Politicianul nostru X, oricât de bine intenționat, nu va putea face nimic fără noi. Și după 4-5 ani de mandat va fi la fel de urât și de disprețuit ca și Y dinaintea sa. Și vom aștepta o nouă schimbare. „Să ne fie mai bine, maică...”.
045.295
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
716
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugen Galateanu. “Ca să ne fie mai bine, maică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-galateanu/eseu/98115/ca-sa-ne-fie-mai-bine-maica

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@camelian-propinatiuCPCamelian Propinatiu

Exceptând pe marii investitori, poate că nimeni nu mai votează politicieni români în nădejdea mai binelui.
Ar trebui analizat cu finețe dacă nu cumva președintele Băsescu a fost ales și la mișto, din anticiparea de a le complica celor de sus, indiferent de culoare, recuperarea marilor investiții electorale.

În rest, înțeleg de la domnul Gălățeanu că:

a) La noi, unde sunt codri verzi de brad, corupția e fatal naturalâ și nu poate fi lichidată din motive oarecum fasciste, adică din cauza realismului democrației, deoarece care e problema dacă treaba pentru care ai dat mită ți se rezolvă?
b) Cum în orice țară există oameni săraci și foarte săraci, este tot atât de fatal să existe și îmbuibați, numai că, intelectualicește reflectând cu gândirea, ajungem la a emana judecata de valoare că e mai hoți muncitorii și țăranii care muncește de formă decât șmecherii care fură sub diferite forme.
c) În spitalele la nivel european făcute doar în București și în celelalte orașe mari, vor fi încadrați fatal tocmai medicii refuzați la export din spitalele amărâte, în cincinalul cât țăranii se vor împuțina dramatic, autolichidându-se ca clasă.
d) Nu numai că nu trebuie asfaltat și Magheru, și Prăbușirea între vii: dincolo de centrul Capitalei, noi trebuie să dezasfaltăm tot, pentru ca prostimea să simtă cu aparatul respirator ce o desparte de oamenii deștepți, anume o clasă politică fatal inocentă, ca asfaltul.

Mai greu de lămurit fiind de ce e dator alegătorul să facă treburile pentru care se autoplătește politicianul și, mai ales, de ce să se pună proletarul român pe o muncă îndârjită și de bună calitate când capitalistul său n-are nevoie de ea, deoarece profitul său vine doar din munca lui!
0
@eugen-galateanuEGEugen Galateanu
Și l-ați cam uitat...ca om format în spiritul disciplinelor reale știu că este foarte greu să împarți 3 paie la n măgari...și același lucru este valabil și cu banii de spitale și cu banii de drumuri, etc. Și atunci de ce să facem o treabă mizerabilă și să bifăm că am făcut-o în loc să ne concentrăm asupra unor obiective ?
0
@camelian-propinatiuCPCamelian Propinatiu

În decursul unei săptămâni mai întâi scrieți despre “Cei neînsemnați” o pagină de o sensibilitate amintind generosul socialism înecat în sânge, la 13 decembrie 1918, poate pentru totdeauna, apoi alegerile (cu un electorat care a învins surprinzător și manipularea TV, și mita guvernamentală, și arbitrajul!!!) vă prilejuiesc a-i ponegri drept creduli și leneși!
În plus, textul Dvs. “Ca să ne fie mai bine, maică” declară corupția noastră o fatalitate, iar povara reformei “o aruncă pe spinarea maselor largi populare” prin: concedieri decise de înșiși falimentatorii, privarea de asistență medicală, neasfaltare.
Ceea ce pe cale financiară înseamnă că din trei paie, unul se dă “căpușelor muncitorești”, două se rețin pentru “păduchii cocoțați în capul țării”, cum îi numea o pensionară ceapistă pe politicienii noștri, iar ce mai rămâne din maldăr se alocă tocmai românilor obișnuiți cu mizeria ca măgarul lui Nastratin, care i-a uimit pe analiști trecând la cele veșnice tocmai când fusese dezobșnuit a mai consuma produse alimentare.
Or, acesta nu este acel liberalism de la care atârnă, putem zice, progresul țării, ci nepăsare de om nazisto-bolșevică.
De fapt, noi avem o intelectualitate deja nefuncțională și puținul ei efort de a simți, a gândi și a scrie trebuie orientat cât de cât pragmatic: descompunerea morală a amărâților se constată, vinovăția unei clase politice care ne-a împins spre un statut de fostă republică sovietică nebaltică se strigă.
Acesta și este rostul exprimării noastre: cei neînsemnați nu prea citesc, nu-i doare că-i biciuim; în schimb, ăia alintați, de o maică Guica, drept “păduchii cocoțați în capul țării”, primesc de la care lecturează pentru domniile lor măcar revista presei, la cafeaua de dimineață, sau anumite rapoarte cu judecăți analitico-sintetice despre starea opiniei publice, în fapt de seară.
0
@eugen-galateanuEGEugen Galateanu
Mă bucură că mă citiți- dar zău că nu știu ce caută socialismul și comunismul în toate acestea.Dacă X fură nu fură pentru că a fost socialist sau comunist-fură pentru că...n-am nimic cu socialiștii sau comuniștii pur și ismplu pentru că trăiesc într-o țară capitalistă integral-și nu cred că socialiștii sau comuniștii vor ajunge vre-o dată acolo. Ideea focusării resurselor limitate pe niște obiective concrete e o idee de management și ea se aplică peste tot (mai puțin la noi). În rest, numai de bine...
0