Ca să ne fie mai bine, maică

„De ce l-ați votat pe X ? Ca să fie mai bine, taică...” Avem cu toții dorința să fie mai bine .Dar oare această dorință se sprijină pe baze reale ? Sau se sprijină numai pe crunta noastră amăgire că un om, sau un grup de oameni ne vor putea înlocui eforturile tuturor și vor putea rezolva treburile pentru noi ? Din păcate se pare că este vorba de ultima variantă. Din n în n ani poporul nostru simte o imensă dorință de schimbare. Din păcate, în mod constant el resimte și un imens dezgust față de o muncă îndârjită, de bună calitate, care să permită să ne fie într-adevăr mai bine. Chestiunea nu e nouă. Mitică a lui Caragiale, funcționarul care alunga muștele în Cișmigiu și gândea că guvernul e dator să dea este numai exponentul cel mai cunoscut al ideii de schimbare la români. Puștimea imatură care iese în stradă de fiecare dată ca la circ este marea masă de manevră. Însă se ascunde vre-o certitudine în această dorință de schimbare ? Din păcate nici una. În afară de cazul în care-l alegem ca președinte pe Domnul Nostru Iisus Hristos cu puterile sale magice de a hrăni n oameni din nimic. Lecția americană „there is no such a thing like a free meal” (nu există nimic gratis- în traducere liberă) ar trebui să ne dea de gândit. Ce poate să facă X ca să ne meargă mai bine ? a) Să lichideze corupția. Sublimă idee. Iei corupția de ceafă , dai cu ea de pământ și o faci covoraș. Din păcate realizarea șchioapătă. Oriunde vor exista fonduri mari, oriunde va exista competiție, unul din competitori (dacă nu toți) va încerca să se folosească de toate mijloacele ca să câștige. Și va exista totdeauna un român „ca să pună botul...” . Să nu ne amăgim. Oamenii sunt slabi și supuși tentațiilor. Poți să dai unui judecător un salariu de 500 de Euro pe lună să-l ferești de tentații. Dacă va primi o mită de 5000 de Euro o va lua fără să discute. Soluția este în acest caz realismul. Dacă X va lua banii și va face treaba să meargă, care e problema ? b) Să mărească veniturile populației, îndeosebi a categoriilor defavorizate. Probabil suflând în ele. Orice venit se poate realiza doar pe baza unui produs/serviciu de calitate, pentru care să existe piață , care să poată fi vândut .De asemenea, în orice țară există oameni săraci și foarte săraci. A lăsa n industrii naționale să agonizeze și n*n muncitori să ia salarii degeaba doar pentru că industriile sunt naționale și s-ar isca probleme sociale (cazul Rafo e semnificativ- dacă trebuie să ne temem de 3500 de șomeri trebuie să ne speriem și de umbra noastră) e cea mai proastă politică posibilă. Pensiile nu sunt mărite și veniturile nu sunt aduse la standardele UE din cauza acestor căpușe muncitorești de la Tractorul, Roman, Rafo, Hunedoara,Deva și peste tot unde statul ține oameni fără muncă. c) Să crească standardele serviciilor sociale, sanitare, etc. Iarăși un program irealizabil atâta timp cât le vom sufla în fund tuturor țăranilor și cât vom dori să avem și în comuna X spital ,banii nu vor ajunge niciodată. Vom avea un spital mizerabil și în X și în Y și în București. N-ar fi mai simplu să lăsăm țăranii să se descurce 1-5 ani din resurse proprii (o judecată cinică dar oricum nu avem cum să le îmbunătățim soarta) și să facem spitale la nivel european în București și în celelalte orașe mari ? d) Să facem totul. Să asfaltăm toate străzile. Să strângem toți câinii comunitari. Să aducem apă în toate cazurile. Este evident, și orice om normal își dă seama de asta că aceste obiective sunt stupide. Ele nu fac decât să consume bani zadarnic și mențin în aceași stare de mizerie toate orașele unde se aplică. N-am auzit nici un edil al Bucureștiului propunându-și „să avem un centru curat! „ în schimb vrem să asfaltăm și Magheru și Prăbușirea între vii. Politicianul nostru X, oricât de bine intenționat, nu va putea face nimic fără noi. Și după 4-5 ani de mandat va fi la fel de urât și de disprețuit ca și Y dinaintea sa. Și vom aștepta o nouă schimbare. „Să ne fie mai bine, maică...”.