Europa, între copii lui Mao și eurosceptici

Fără nici un fel de îndoială, Europa civilizată, Europa așa cum o vedem noi astăzi ca Uniune Europeană a fost constituită de două concepții politice , contradictorii și complementare în același timp: stânga și naționalismul moderat al unor mari oameni de stat cum a fost De Gaulle. Stânga a fost motorul Europei unite. O să pară ciudat dar încă de la sfârșitul secolului XIX conștiința europeană, atât cât se contura la acea dată a fost creată de stânga. Internaționala socialistă- mai bine zis a doua internațională-cuprindea în rândurile ei cele mai avansate personalități ale secolului. Europa unită a fost în primul rând creația lui Marx. Pare destul de șocant dar este perfect adevărat- primii care s-au unit au fost proletarii, cei care nu aveau de pierdut decât lanțurile. Apoi, Europa unită a fost re-creată de Jean Jaures și de primul război mondial. Poate să pară ciudat astăzi dar primul război mondial a reprezentat un șoc teribil pentru gândirea europeană. Războiul n-a putut fi evitat. Nu încercaseră să-l evite guvernele, prea convinse de adevărurile lor relative care au condus la uriașa vărsare de sânge. Nu reușise să-l evite nici măcar Internaționala socialistă după asasinarea lui Jaures, în momentul când PSD-ul german votase creditele de război. Și-atunci ? Poate că puterea nu trebuia să aparțină guvernelelor și nici unor organizații bazate pe clasă. Era poate timpul ca Europa să aparțină europenilor. Și acest lucru a fost demonstrat și de clipele premergătoare celui de-al doilea război mondial, atunci când Franța, cea mai mare putere militară a continentului și Anglia nu au fost în stare să se opună lui Hitler. Din păcate nici stânga n-a ieșit prea bine din această afacere. Fronturile Populare, o necesitate și nu o creație a Kremlin-ului așa cum s-a sugerat, n-au avut puterea necesară să oprească războiul. Era clar că nici stânga și nici dreapta nu sunt factorii de stabilitate necesari continentului european. Europa unită, Europa contemporană datorează aproape totul generalului De Gaulle. El a fost una din puținele minți lucide care s-a opus politicii conciliatoriste a marilor puteri față de Germania. El a fost unul din foarte puținii care a ales calea rezistenței efective față de Hitler. El a fost porta-vocea Franței ca putere tutelară a continentului european atât în virtutea culturii franceze cât și în virtutea forței ei economice. Europa unită n-a luat nici calea stângii și nici calea dreptei ci calea normală, calea centrului. De Gaulle a avut geniul să poată conviețui atât cu comuniștii- partidul cel mai puternic în Franța după război cât și cu extremiștii de dreapta, mergând pe calea de mijloc. De Gaulle a întins mâna celui învins-Germania- aducând-o la același nivel, înlăturând resentimentele ambelor părți și pavând calea prieteniei franco-germane ca motor al Europei unite. Dereglările n-au întârziat să apară. De Gaulle a fost acuzat de stângism, de apropiere de URSS pentru că a ieșit din structura unificată a Nato când a văzut că Nato este folosit de America pentru a împinge la o confruntare cu URSS-ul. De Gaulle a fost acuzat de separatism pentru că a văzut în Anglia ruina marii puteri de odinioară și cățelușul companion al Americii. În sfârșit De Gaulle a fost atacat de stângiști. Acești stângiști erau, de fapt, orice altceva decât stânga- copii revoltați pe părinți, pe sistem, pe autoritatea existentă, copii amăgiți de Mao și ideile lui. Este ilustrativ faptul că multe dintre figurile marcante ale lui 1968, cum ar fi Daniel Cohn-Bendit se regăsesc astăzi în parlamentul european. Europa unită există ! Există datorită lui Marx și lui De Gaulle. Există și va exista în ciuda euroscepticilor, în ciuda cățelușilor Americii și în ciuda tuturor contestărilor. E timpul ca România să devină cât mai repede o parte a sa.