Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Despre niște teroriști \"de treabă\" și o administrație care se află în treabă

3 min lectură·
Mediu
Pentru toți acei care au murit nevinovați, într-un război care nu era al lor Ciudată administrație administrația Bush! I se dă o palmă (9/11). Sau își dă o palmă (a se vedea lipsa totală de interes CIA,FBI, etc.). Se descoperă imediat vinovatul- Al-Qaida. Deși, Al-Qaida e în întregime creația CIA- a se vedea anii de răboi din Afganistan- primul război, atunci când SUA și Anglia au sprijinit pline de zel terorismul și pe talibani. Nu răspunde direct. Nu răspunde de loc. Spre comparație trebuie amintit răspunsul imediat și dur al statului evreu față de toate actele teroriste- de asemenea răspunsul KGB-ului (asta e, n-avem ce face) atunci când Hezbolah a îndrăznit să se ia în anii 80 de diplomații ruși din Liban- capetele respectivilor șefi din Hezbolah au fost găsite pe o stradă din Beirut- fără corpuri. Administrați Bush nu e violentă. Descoperă însă că Georgică a lui Costică (în speță Saddam Hussein) a greșit față de taica mare. Și poc, regimul lui Georgică cade, deși era singurul democrat din zonă! Și imediat se găsesc- se fabrică dovezi- că X a fost văzut cu Y din Al Qaida, că nevasta Z a lui Saddam îl hrănea cu ciocolată pe Bin Laden- apă de ploaie. Și Bush, cu toată cea mai mare forță din lume , cu cea mai avansată tehnică nu e în stare să prindă un Bin Laden. Sau poate nu vrea. Pentru că e eficient să ai un Bin Laden în curtea din dos să te porți ca jăndaru’ Costică cu statele independente și cu cetățenii tăi- să le suprimi drepturile cetățenești, etc. ,etc.- pentru a nu se pune problema că ai fost ales fraudulos. Există AL-Qaida ? Sau va fi doar o creație reâncălzită acolo unde dreapta extremă e amenințată să piardă alegerile ? Turnurile din New York și Pentagonul au fost niște simboluri. La fel și ambasadele americane aruncate în aer la Nairobi și aiurea . Ce simboluri sunt niște trenuri pline cu oameni săraci ? Și iată că Al-Qaida apare la Madrid. Dar e Al-Qaida ? oricum, mă pot felicita că sunt printe milioanele de cetățeni- încluzându-l și pe actualul Ministru al Justiției și pe Radu Negru –mai deștepți decât guvernul spaniol și decât Ministrul lor de Interne. Sunt dispus să mă angajez ca ministru acolo-aștept oferte. Numai un cretin patent- așa cum se pare că a fost administrația Aznar- poate să creadă că a fost mâna ETA. Și să insiste în greșeală. Deși ETA e o mișcare populară și un astfel de atentat i-ar tăia orice cracă de sub picioare. Deși ETA vrea o rezolvare pașnică pentru Þara Bascilor. Numai o persoană rău intenționată- a se vedea Bush, a se vedea Aznar poate pune ETA- o mișcare independentistă, puțin cam violentă dar perfect legitimă alături de teroriști. Și ne întrebăm- a fost Al Qaida sau extrema dreaptă spaniolă ? Toate atentatele de acest gen din Europa din 1970 încoace (gara Bologna, etc.) au dreapta la origine. Nu este ETA și Al-Qaida perfectă pentru retorica războinică și fascistoidă ?
046.017
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
504
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugen Galateanu. “Despre niște teroriști \"de treabă\" și o administrație care se află în treabă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-galateanu/eseu/67042/despre-niste-teroristi-de-treaba-si-o-administratie-care-se-afla-in-treaba

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mirela-vlaicaMVmirela vlaica
Perfect de-acord cu tine, Eugen insa din cate se stie aici, Aznar n-a fost un cretin prost cand a sustinut sus si tare ca ETA e vinovata de atentat.Vroia doar sa-si salveze partidul. Cum ar fi sunat:\"Eu si partidul meu (Partidul Popular) suntem vinovati, ca am bagat tara in razboi\"? Cine ar face asta cu 3 zile inainte de legislative? Pe de alta parte, nici ETA nu e tocmai sfanta. Vrea o rezolvare pasnica? De cand Eugen? De mai bine de 30 de ani, ETA omoara, pasnic vorbind. Si tot aceasta \"grupare populara\" a promis \" o suta de morti pe masa\". Si-atunci cum e? \"O mișcare independentistă, puțin cam violentă ...\"

Cu respect,
wind.
0
@eugen-galateanuEGEugen Galateanu
Mirela, după 1957 ETA a fost singura mișcare de masă care s-a împotrivit în mod eficient franchismului. Atât de eficient că l-au aruncat în aer pe urmașul lui Franco, amiralul Carrero Blanco. Nu sunt pentru violență- însă există o mare între Al Qaida sau Al Busha și ETA sau IRA.Evident că atunci când ești atacat e greu să răspunzi pașnic-dar să sperăm că și ETA o va lua pe urmele IRA și va negocia pașnic.
0
@calimeroCCalimero
Cam politic articolul (ca vad ca-i zice eseu) pe un site care nu face.

Dar nu de asta m-am logat. Imi incerc aici talentul de prooroc (am dat gres intotdeauna). Si zic aici ca IL AU pe Bin Laden. Netam-nesam Powell s-a dus sa-i activizeze pe pakistanezi, astia, tot in modul mentionat (nesam-netam) s-au ciocnit ieri cu Alqaidienii, cu morti de ambele parti. Mai sa fie ! Ce activitate febrila de primavara !

Il au si va cadea mort, asa cum il vor livra pakistanii.
In maximum una saptamana.

Calimero dixit.
0
@florin-halalauFHFlorin Hălălău
Regimul lui Saddam nu era singurul regim democrat asiatic. Ai uitat Coreea de Nord.
0