Poezie
Toamna
Toamna
2 min lectură·
Mediu
Anotimp atat de pustiu;
Lumina fara de caldura;
Cadere, fara de sperantsa
de a se reveni la viatsa.
Frunzele galbenite shi uscate
de batranetse,
se ashtern ca un covor,
samovolnic,
peste pamantul
inghetsat de durere
shi trsitetse.
Ramane pustiu ...
Frunzele cazute
doar mai mare durere
ii provoaca.
Se desparte de tot
cu ce s-a obishnuit
timp de un an.
Atat de dureros e
sa te despartsi de cineva,
pe care l-ai indragit
mult…
Atat e de dureros
sa te despartsi de cineva,
cu care te-ai deprins
shi cu care simtsi ca ai nevoia
sa fii alaturi.
Acum e singur.
Doar pamantul e viu
shi oamenii,
care pashesc,
mereu grabindu-se undeva;
carora nu le mai pasa
de nimic shi de nimeni.
Mereu se grabesc!
Se grabesc shi ei spre infinitul,
ce li-l acorda moartea.
Mereu se grabesc!
Fara sa vrea sa intseleaga,
ca moartea... ii pandeshte pe la coltsuri
Atat e de trist ...
A venit Toamna!
A venit shi in sufletul meu.
Atat ma simt de pustie.
Deja nici mie
nu-mi mai pasa de nimic.
nici sensul vietsii
nu-l mai pot descoperi.
sa traieshti... pentru a muri!
Sa traieshti... pentru a pierde totul,
la ce ai tsinut cel mai mult.
Atat ma simt de pustie...
Anotimp atat de pustiu...;
Lumina, fara de caldura;
Cadere, fara de sperantsa
de a se mai reveni la viatsa!
ce rost mai are?
E toamna!
002221
0