Răbdarea lu Ion

-Ioane,mâine mergem la mare? -Da,Marie. Își freca Maria palmele de bucurie că avea să vadă pentru prima data marea. -Ioane? -Da,Marie. -Tu ai mai fost la mare așa-i? -Am fost ,femeie. -Și? -Și ce? -Cum e marea? -E frumoasă,ai să vezi tu. -Ioane să ști că eu nu mai am răbdare! Ion tace. -Ioane? -Da,Măriucă. Ce mai e? -E mare marea,Ioane? -Ce întrebare e asta femeie? -Da. Marea e mare? -Adică cum? -Adică e mică sau e mare? Ion tace vizibil iritat. După câteva minute de tăcere Maria-l strigă iar. -Ioane? -Mmmmm -De ce-i spune mare? -Eeeeee. -îi spune mare că e mare sau de ce? -Îi spune mare că ești tu mare....... -Mare ce,Ioane? -Mare dobitoacă ești,asta ești și despachetează tot,nu mai mergem nicăieri! -De ce,Ioane?(începu femeia să bocească) Ion căzu pe gânduri,parcă îi părea rău de Maria. -Ioane? -Da Măriucă,răspunse el cu gându că avea s-o facă să simtă pe pielea ei cât de sâcâietoare poate fi uneori. -De ce nu te-ai înecat tu când ai fost la mare? -Pentru că eu știu să înot. Maria tace. -Marie? -Da,Ioane. -Tu ști să înoți? -Nu știu,Ioane. -De ce nu ști? -Că nu am avut unde să învăț. -De ce nu ai avut unde? Maria tace ,deja simțea că răbdarea îi e pusă la încercare. -Marie? Tăcere. -Marie ? -Da,bărbate. Ce mai e? -De ce n-ai avut unde? -Că ești tu un măgar și m-ai ținut numai în casă. De-asta. -De ce te superi repede așa,Marie? Am întrebat și eu (rânja Ion satisfăcut că și-a atins scopul)