Poezie
Bunicului meu
1 min lectură·
Mediu
I se-adunau odata-n jurul mesei la chindie,
Patru baieti ca brazii, cu zece pui nepoti,
O fata, care a si fost sa-i fie,
Baston si-nbarbature, in fata cruzii morti.
Eram copil, da-l am in amintire
Ca pe un soare bland de dup-amiaza,
Albit de greutati, un batranel subtire,
In inimile noastre inca se pastreaza.
Bunicul, cu viata lui, din saracii aprinsa,
De muncitor, ce-n mana lui o carte
S-ar fi simtit placut surprinsa,
Avea putina scoala, dar le stia pe toate.
Nepotii….suntem parti din neamul lui
Acelui om cu-n suflet extraordinar,
Ce si-a batut nemultumirea-n cui
Si a-mpartit la toti un pic de har.
Cu mainile, a strans decis surubul,
In fiecare an a dat casa cu var,
A rezolvat in viata onorabil cubul,
Cu toate ca in suflet i-a fost mai mult amar.
A fost bogat in suflet si-n credinta.
De-aici marea putere sa reziste
Un neam intreg, astazi dintr-o samanta,
Sortita si in noi sa mai existe.
Dedicata bunicului meu
Alexandru Vasile
002.137
0