Poezie
O adiere de speranță
1 min lectură·
Mediu
O simt… Sunt mângâiat.
În brațele reci ale nopții tuturor,
eu știu: e lumină-ntre petale albastre,
ce dimineață-or luneca
între degetele micului copil;
și el știe.
O văd prin ochii inimii… Sunt eu.
Sub scoarța neagră pot citi
și mierea literelor,
și minunea care le-a cules.
O cântă, din corzile ce leagă
un vis de a visa,
și pana crezului tot va zbura
printre genele soarelui de vară.
O, plâng, și dintre lacrimi
se aleg mărgăritare dragi
cu icoane și cu sărutări
roșii de trandafir dăruit.
002.158
0