Orașul cu statui

În acel oraș sunt multe statui:

De la Ștefan la Ioan, de la Bogdan la Petru...

Multe ar mai fost că și-au dorit destui,

Măcar imaginar să își țină-n mână sceptrul!

La umbra unor frați din piatră

Un amărât se uită tulburat în sus, spre ei,

Câinele de lângă el se agită, se latră:

La cimentuiții pe care s-au pus porumbei;

-Marș! Îl suduie pe bietul câine...

Nu vezi că suferă de cald sub Soare?

Apoi murmurând doar pentru sine:

-Nu este lăsat omul în pace nici dacă-i viu-

Nici dacă moare...

Le-au făcut statuie acum fără trebuință

Că stânca n-are foame și durere

Dar pe chipul lor zăresc o nevoință:

Cred că le este sete! Le dau eu câte-o bere!

După un timp ce să vezi: Minune!

Pe socluri erau doze, sticle toate pline,

Salamuri, conserve cu carne, chiar și pâine-

Pomană pentru zile mai senine...

Mai încolo...

Pe o bancă vișinie șade-o bătrânică

Cu mâna-ntinsă-Pomenind pe Dumnezeu,

Tremurând toată de frig sau chiar de frică...

(De ce? M-am întrebat și eu!)

Emilian Oniciuc-07.07.2023