Jurnal
Dar pot visa...
1 min lectură·
Mediu
Am sufletul de pui de cuc
Greșit ivit din oul unor vrăbii.
Sunt vrabie și eu.
Mă strânge trupul mic
Si-n cuibul strâmt mă înghiontesc vecinii.
Am zborul greu.
Rar mă desprind de sol. Am multe de făcut
Si de un timp
Nici nu mai simt zăbala ce mi-a crescut
Dar pot visa și mă visez un vultur
In zbor deasupra munților înalți
Visez că mă simt liber
Si-nconjurat de frați.
022.667
0
Zglobiu epitaf!! Deși are toate elementele din natură, vrăbii, vulturi, munți, nu e rural. Deci nu e bun de Săpânța:)
Acel Prolog (vocativul vesel:) avertizează că urmează ceva grav, solemn, \"gata cu visarea\"! Dar apar vrăbiuța autoironică et comp?;)
Cred că poemul rezistă și fără adresarea directă, inițială,și fără P.S.
Cred că ar fi mai bine să schimbați titlul schimbați titlul, ori să puneți verbele la trecut...dacă e epitaf, nu prea poate fi la prezent.
Apreciez mult ochiul (auto)critic care reușește să-și radiografieze viața, dreptul la visare și dezamăgirile.
Ironia înseamnă inteligență, iar autoironia=inteligență².
Ultimul vers are o rezonanță plăcută, de vers dintr-un sonet shakespeare-ian.
\"Dar pot visa și\", precum și acel \"dar\" din penultimul vers, ar putea lipsi deasemenea. Cred că poemul rescris, ar fi exact atât de elegant pe cât l-ați gândit dvs.
O seară plină de poezie vă doresc, doamnă Gunea:)