Poezie
Tramvaiul
2 min lectură·
Mediu
tramvaiul ăsta cu oameni pestriți,
fiecare are o poveste,
un el,
o ea,
un el,
o el,
un ea,
un eu,
un el,
un noi,
un el pe un scaun...
lumea urlă și țipă,
e cald, prea cald...
e cald, rumoare,
absurd, adunare,
strigare,
arșiță,
un om în costum maro,
pe un scaun maro, cald și el,
cald și costumul maro,
țipă lumea absurd,
a vacarm, împreună,
țipă lumea împreună
de nu întelegi nimic,
lumea țipă frumos cand nu întelegi,
țipă "a nimic",
omul zice ceva,
dar nu-l aude nimeni...
se pune în pământ
cu genunchii lui maro
și cere ceva,
dar nu cere el bani ca oricare,
el cere altfel, omul,
cu scaun maro.
se scutura tot,
și el,
și eu,
și tu,
și noi,
și voi,
se scutura parcă lumea aici,
acum,
o dată cu el,
și cu scaunul lui maro.
rămâne în genunchi și zice ceva,
zice el ceva...
a picat și nu se mai poate ridica..
se clatina el, tramvaiul și spune si el ceva.
prea tare țipă două femei,
vor să-l ajute ele pe el...ce prostie!
omul stă jos și nu se ridică,
țipă una mai tare și îi spune că e stație, să coboară.
omul n-aude, nu aude el si maro-ul din el, n-aude fratele ei,
o altă femeie strigătoare îl ia și-l ridică absurdă și ea și-l ajută să coboare.
prea maro coborare și ea ..
stă jos omul maro
pe peronul pestriț
și el, e maro,
și el,
și noi,
și tu,
și el,
și ele doua,
și spune el: Doaamnee... Doamneee.. Doamne..
și plânge omul încet,
prea încet pentru cât de cald e afară,
prea incet pentru femeile urlătoare.
omul maro spune:
doamneee.. doamne, doamne, îți mulțumesc ție , Doamne! Doamne, mă ajuți tu, Doamne!
ți se uită prin geam la noi..
ne uităm și noi,
una eliberată de ușurare chiar,
"a coborât",
alta nedumerită,
alta: "săracul...",
alta " mă doare",
el plânge în continuare
și strigă urlare, de oameni, de jale
oh, doamne, multumesc ție, doamne că mi-a dat!
zice omul maro,
a picat în genunchi,
"il calcă,luati-l!"
"mă, du-te, te calcă"
doamneee, doamne, îți multumesc ție, doamne"
și pupă pământul,
un om maro.
pe un peron
prea gri.
001322
0