Poezie
Multe jigodii
1 min lectură·
Mediu
În văzduh plutesc jigodii.
Încet, vin și pe pământ.
Sunt favorizate de zodii,
nu au în ele nimic sfânt.
Dau din mâini și din picioare,
sunt mereu numai în frunte.
Și se naște o întrebare?
Sunt oare persoane culte?
Le arăți cu degetul, ușa.
Ele cu tupeu nu se clintesc.
Să te roage și mătușa,
nu dispar, din ochii te cântăresc.
S-au înmulțit jigodiile pe pământ,
nici nu știi, ce număr mare!
Au în viață legământ,
te jupoaie, te dă cu sare.
Dar mai bine le ignori,
este ultima speranță.
Am capul mai mult-n nori,
asta, da jigodie, are prestanță.
Dacă aveam la noi deșert,
și cămile-n loc de cai,
un singru lucrul, e cert,
strigau toți-n cor; doar, vai!
Un ciolan cu carne multă,
asta este sigla lor.
O plăcintă, chiar și o turtă,
în final, doar asta vor.
001.372
0