Poezie

Namila se teme de furnici

1 min lectură·8 aprilie 2009

Mediu

O namilă cât muntele Găina

care era pătat și nu își recunoștea vina,

venea plin de entuziasm acasă.

Nu avea nici un regret palpabil,

inima nu îi era de remușcări roasă

căci din minte totul era șters

cu tix și cu var modern , lavabil.

Furnica Fifi îl zări, proasta, ușchita,

și dori imedeiat să îi schimbe

și obiceiul mitoman dar și ursita.

Era singură dar avea în jur

suita ei de furnicuțe agitate.

A fost îndeajuns să creeze o tevatură.

și ele au venit urgent ca niște \"apucate\".

S-au stecurat prin hainele uzate,

prin dedesupturi mirositoare și dubioase.

Degeaba era el un om mare cât un munte,

căci ele au format un mare clan

și l-au pișcat pe uriașul ăsta.

Nu avea soluții pentru gașca de furnici

pentru că acel neuron care mai funcționeză

în capul unei namile de duzină

a ignorat pe vietăți, pe cei mici,

acesta i-a fost finalul, i-a fost marea vină

001.408

elena gheorghiu. “Namila se teme de furnici.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-gheorghiu/poezie/1831080/namila-se-teme-de-furnici

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.