Poezie
Miros de toamnă
1 min lectură·
Mediu
Tentaculele amețite ale vântului
se ascund în tăcere sub aripa gândului.
Afurisita ploaie pătrunde în suflet
și ajunge să râdă în hohote de noi.
Þipete de păsări zgribulite sfârșesc
într-un ritual aproape mecanic,
iar copacii se pregătesc să devină goi.
Asfințesc în derută două frunze hoinare
și trag cu ochiul la cerul plumburiu.
Gândurile omului se răsucesc, se încolăcesc
la timpul acesta urât, mereu cu reproș.
Florile ce semețe își etalau
frumoasele și gingașe lor siluete
salută în final acest anotimp capricios.
001.262
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- elena gheorghiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat