Vocea Strainatatii

Adiere de vînt. Frunze căzute. Cer albastru. Apa pură. Acelasi pămint. Străin. Neproportional, fărîmat de amintiri pierdute în timp. Nimic cunoscut, nimic văzut. Aceeași iarba, dar străină. Petale de flori se clatină spre pămîntul învelit de rouă. Pași, voci, priviri-totul e străin. Soarele e străin. Aerul e străin. Cerul e străin. Pustietate amară și...străină. Zilele trec, orele trec. Durere în ochi, durere în minte, durere în suflet. Încercări absurde, stranii, improprii de a fi altcineva. Cauți asemănări, priviri, voci, îmbrățișări, cauți suflete apropiate...nimic, doar...doar străinătatea! Ridici privirea spre cer, parcă...parcă e același dar nu! Sufletul, mintea, corpul, simțurile îți spun că nu! Tu nu mai ești, tu ești un altcineva.Dormi, crezînd că e un vis. Incredibil! Te minți cu zîmbete false și voci iubitoare, cu bucurii superficiale.Încerci să fugi, să te ascunzi în prezent.Doar prezentul. Trecut uitat. Viitor neimaginat, pierdut, dizolvat de vise și speranțe. Zilele trec greu, și nopțile - vise absurde, fără sens. Oameni străini chiar și în vise. Nopți lungi și chin, durere,suspin, dor... Dor de tot ce ai avut si ce vei avea dupa coșmar.