DELIR MATINAL
mi-am făcut cafeaua Și acum citesc ziarul de dimineață, al cărui abonat fidel sînt în luna în ca/re e oferit gratuity. Încep cu Mica Publicitate unde „tînăr pensionar ofer Renault ’96, în
SECÃTUIRE
Eucaliptul din fața stației de autobuz își așterne umbra inexistentă peste cei cîțiva homari crescuți printre crăpăturile bazinului secat încercînd să ajungă, să năpădească, să se
POVESTEA UNUI CEAS STRICAT
Te rog, mă iartă… Am obosit să mai măsor Aceeași oră monotonă, Veghind statuile din parc Sub cerul mohorît și aspru Din care se preling arar Clipe de ploaie arsă iar De-un întuneric
M
ai venit pentru că nu te așteptam așezîndu-te discret și sfios într-un colț din inima mea mi-ai luat un pic mai tirziu în brațe tot sufletul și apoi trupul într-un singur sărut mîngîindu-mă
întrebările
Alaltăieri dimineața mi-am solicitat o audiență. Am redactat-o cu grijă, respectuos și temător că mi-aș putea-o refuza depunînd-o apoi în al doilea sertar din stînga adică unde-mi țin
BIOGRAFII PARALELE
M-am născut într-o oarecare clipă A unei oarecare ore A unei oarecare luni A unui oarecare an Al acestui secol atît de grăbit Să se termine mai repede, Plictisit de imobilitatea sa Atît de
CIUDÃÞENIE
Pe creangă cîteva gîze îmbătate de-un soare nebun dan- sea- ză sarabanda cîntată de foșnetul cîtorva frunze deja răsărite, desenînd cu cheratinizatele lor elitre colorate modele
NEDUMERIRE
În chipul tău Se oglindește Însuși infinitul! Însă nu știu Cum să îl scriu: Cu plus, cu minus, Sau cu ± infinit ...
TANDRA APOCALIPSÃ
Mă uit la tine cu frică, Te-ating cînd și cînd Speriat că iarăși mă minți Telefon idiot – Brontozaur modern Cu carapace din noapte și fum Zîmbindu-mi parșiv Cu butoanele-ți știrbe! Ridic
DOR…
De tine, De speranțe ucise-ntr-un vis, De liniștea mării, De zîmbetul clipei, De-o floare de colț, De-un cîntec ascuns, De-o lacrim-uscată, De cîte-un sărut De-o-ntîmplare
VIAÞÃ
Sunete picură, Brațele flutură, Ochii aleargă, Gîndul se spulberă: Vis! Focul coboară, Timpul se-usucă, Cerneala ucide, Aștrii se nasc: Rîs! Celălalt tace, Șoapta dispare, Cărțile
RANÃ SENINÃ
Curios, Deși soarele strălucește Undeva, Pe-acolo, pe sus, Frunzele plîng Liniștit, clorofilic, Străfulgerate ciudat De-o rază uscată Pe care-o crezusem uitată Definitiv! …Și totuși
SFÎȘIERE
Le vezi? Spune-mi, le vezi? Sînt ele, clipele, Nebunele, Ce nu vor nicicum să m-asculte, Să tacă măcar un moment, Încremenite-ntr-un veșnic sărut Al timpului părții mele drepte Cu timpul
ADIO
Un vals dansat sub cerul fără lună! Un vals desculț, printre talazuri și-albatroși! Un vals c-o umbră, ivită dinte stele – tăcută umbră, tandră umbră, rămasă doar o noapte aicea, pe
ALB
O dîră de nisip Trasată în nisip, Lumini străfulgerate, Cale de pulberi fără sens – Eu te salut, prieten drag, Căci mi-ai lipsit! E-atîta timp De cînd nu ne-am văzut, De cînd noi n-am mai
JUSTIFICARE
Poate și Robespierre ne-ar fi spus că ghilotina n-a fost decît un biet argument estetic: - Știți, perucile nu mai erau la modă!
SECÃTUIRE
Eucaliptul din fața stației de autobuz își așterne umbra inexistentă peste cei cîțiva homari crescuți printre crăpăturile bazinului secat încercînd să ajungă, să năpădească, să se
